DCNews Stiri Internațional Imagini spectaculoase cu eclipsa de soare. Unele părţi din Europa au plonjat în beznă

Imagini spectaculoase cu eclipsa de soare. Unele părţi din Europa au plonjat în beznă

Sursa: Agerpres. Eclipsa din Italia

Iată imagini cu eclipsa solară rară vizibilă din anumite părţi ale Europei.

Aşteptată cu nerăbdare de milioane de europeni, o rară eclipsă solară a început miercuri în Rusia, în nordul Spaniei şi în vestul Islandei, care a plonjat deja în obscuritate, informează AFP.

Iată şi cum s-a văzut eclipsa de pe Staţia Spaţială Internaţională:

Acest fenomen astronomic rar a început aproximativ la ora 17:00 GMT la marginea Arcticii, în extremitatea nordică a Rusiei continentale, a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Iată mai jos câteva imagini din mai multe zone din Europa. Mai multe imagini puteţi vedea în GALERIA FOTO

Foto: Agerpres (Eclipsa din Bruxelles)

Foto: Agerpres (eclipsa din Londra) 

Foto: Agerpres (eclipsa din Berlin) 

Eclipsa parţială, în timpul căreia Luna acoperă o parte din Soare, a început puţin după ora 17:30 GMT în mai multe regiuni din nordul Spaniei, au constatat jurnaliştii AFP: la Burgos (nord), Tarragone (nord-est) şi Colmenar Viejo, în apropiere de Madrid (centru).

Eclipsa a cufundat deja vestul Islandei în întuneric, au constatat de asemenea jurnaliştii AFP.

În Islanda, cerul acoperit de nori nu i-a împiedicat pe mii de curioşi să plonjeze în întuneric total atunci când Soarele a fost acoperit complet de Lună, la ora 17:47 GMT - fenomen pe care nu l-au putut însă admira din cauza norilor groşi.

Deasupra falezei Latrabjarg, în extremitatea vestică a ţării, eclipsa totală a durat cel mai mult: aproximativ 2 minute şi 13 secunde, în timp ce mai la sud, în centrul capitalei Reykjavik, a durat doar 1 minut şi o secundă.

Acest fenomen astronomic rar, primul de acest gen vizibil la Reykjavik din 1433, a atras mai multe mii de vizitatori.

Circa 75.000 de turişti se aflau în Islanda în ziua eclipsei, potrivit Business Iceland, un număr uşor mai mare faţă de normalul lunii august, în contextul în care infrastructura acestei ţări cu 400.000 de locuitori are "o capacitate limitată pentru a răspunde unei cereri suplimentare".

În Spania, câteva sute de persoane, dintre care numeroşi străini, toţi înarmaţi cu ochelari de protecţie, s-au reunit pe un câmp din Lodoso, o mică localitate în apropiere de Burgos, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Pentru a experimenta acest moment foarte aşteptat, mulţi dintre ei au aşteptat toată după-amiaza într-o căldură sufocantă, la umbra insuficientă a umbrelelor, în timp ce alţii şi-au instalat un telescop.

De la sol, eclipsa este vizibilă doar pe o fâşie îngustă de teritoriu, cu o lăţime care variază în general de la câteva zeci la câteva sute de kilometri.

În momentul de maxim al eclipsei, cerul se întunecă, aerul să răceşte, iar coroana solară apare asemeni unui halou în jurul unui disc negru.

În Islanda, printre miile de persoane care s-au adunat pentru a asista la eclipsă s-a numărat şi celebrul astronom şi popularizator al ştiinţei Saevar Helgi Bragason.

"Am aşteptat ziua asta de peste zece ani", de la eclipsa solară parţială vizibilă din această insulă pe 20 martie 2015, a mărturisit el pentru AFP, cu doar câteva ore înainte de ceea ce el a numit "cel mai mare spectacol al naturii, de o frumuseţe uimitoare".

Va fi "cea mai scurtă, cea mai frumoasă, cea mai unică şi, să sperăm, cea mai memorabilă noapte din viaţa noastră", a promis omul de ştiinţă.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional