DCNews Stiri Hamas susține că a returnat toate trupurile ostaticilor aflate în posesia sa și că nu are acces la altele

Hamas susține că a returnat toate trupurile ostaticilor aflate în posesia sa și că nu are acces la altele

FOTO: Freepik

Hamas susține că a predat toate trupurile ostaticilor israelieni la care a avut acces, în cadrul acordului de încetare a focului mediat de Statele Unite. Declarația grupării a venit miercuri seară, în timp ce armata israeliană a confirmat că alte două sicrie au fost predate Crucii Roșii și urmează să fie transportate către autoritățile israeliene din zona controlată a Fâșiei Gaza, transmite AFP.

Într-un comunicat, aripa armată a mișcării islamiste, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, a afirmat că "şi-a îndeplinit angajamentul asumat în temeiul acordului (de încetare a focului) predând toţi prizonierii israelieni vii aflaţi în custodia sa, precum şi corpurile la care a putut avea acces". Gruparea a explicat însă că, "în ceea ce priveşte cadavrele restante, recuperarea şi extragerea lor necesită eforturi considerabile şi echipamente speciale".

Israelul și Hamas au acceptat prima etapă a planului de pace

Anunțul vine la câteva zile după ce Israelul și Hamas au acceptat prima etapă a planului de pace propus de președintele american Donald Trump, menit să pună capăt războiului izbucnit în urma atacului sângeros al Hamas din 7 octombrie 2023. În cadrul acestui plan, gruparea palestiniană este obligată să elibereze toți ostaticii, în viață sau morți, răpiți în timpul atacului, precum și rămășițele unui soldat ucis în conflictul din 2014.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian, Shosh Bedrosian, a precizat recent că un "organism internaţional", stabilit în acordul promovat de Statele Unite, va sprijini procesul de "localizare a ostaticilor (morţi) dacă aceştia nu sunt găsiţi şi eliberaţi" la termenul stabilit, conform Agerpres.

 
 
Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele