Greve pe aeroporturile din Europa riscă să dea peste cap planurile de sărbători ale a mii de pasageri. Mai multe categorii de angajați din aviație au anunțat proteste în perioada Crăciunului, nemulțumiți de salariile mici și de condițiile de muncă. Rezultatul este previzibil. Se anunță zboruri anulate și întârzieri în unele dintre cele mai aglomerate aeroporturi de pe continent.
Pentru lucrătorii din transportul aerian, sezonul festiv a devenit, în ultimii ani, un moment-cheie de presiune. Traficul este intens, impactul este mare, iar mesajul ajunge rapid la angajatori. Unele greve sunt stabilite cu mult timp înainte, altele apar din scurt, uneori cu doar câteva ore înainte de declanșare.
Italia, printre cele mai afectate țări
Un prim val de proteste este programat pentru 17 decembrie, în Italia. Atunci, mai multe categorii de personal vor participa la o grevă coordonată de patru ore, care va implica:
angajați ENAV de pe aeroportul din Roma, responsabili de controlul traficului aerian;
personalul Assohandlers, care asigură servicii de handling la sol pentru mari aeroporturi din Italia și pentru companii precum Ryanair, Wizz Air și easyJet;
angajați ai ITA Airways, compania aeriană națională;
personal Vueling;
angajați care oferă servicii la sol pentru Air France și KLM.
Acțiunea este programată între orele 13:00 și 17:00, însă efectele pot fi resimțite pe tot parcursul zilei. Sunt așteptate întârzieri la plecări și sosiri, timpi mai mari la check-in și probleme la ridicarea bagajelor, inclusiv pe aeroporturile din Milano, Roma, Veneția, Napoli și Catania.
Londra: presiune mare pe Luton și Heathrow
Nici Marea Britanie nu scapă de probleme. Între 19–22 și 26–29 decembrie, personalul de handling la sol al easyJet de pe aeroportul Luton din Londra va intra în grevă. Pasagerii trebuie să se aștepte la întârzieri la check-in și la manipularea bagajelor.
Situația este tensionată și pe Aeroportul Heathrow. În zilele de 22–24 și 26 decembrie, membrii echipajelor de cabină ai Scandinavian Airlines Services (SAS) vor opri lucrul, exact în plin sezon de sărbători. Zborurile către hub-uri importante precum Copenhaga, Stockholm și Oslo pot fi afectate.
Nemulțumirile sunt legate de nivelul salariilor. Potrivit sindicatului Unite, unii angajați ar fi fost nevoiți să apeleze la bănci de alimente atunci când călătoresc către destinațiile scandinave, cunoscute pentru costurile ridicate.
„Acesta este un comportament cu adevărat de tip Grinch din partea SAS. Pur și simplu profită de bunăvoința angajaților săi și va fi acum responsabilă pentru anularea zborurilor de Crăciun”, afirmă Callum Rochford, responsabil regional al sindicatului Unite.
Spania: proteste repetate pe aeroporturile mari
În Spania, tensiunile durează de mai multe luni. Angajații companiei Azul Handling, partener de handling la sol pentru Ryanair, organizează greve încă din vară, reclamând condițiile de muncă, bonusurile și lipsa stabilității locurilor de muncă.
Până la 31 decembrie, protestele vor continua în fiecare miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, în intervalele 5:00–9:00, 12:00–15:00 și 21:00–00:00.
Pasagerii Ryanair ar putea întâmpina cozi mai mari și întârzieri la check-in și la bagaje pe aeroporturile din Alicante, Barcelona-El Prat, Girona, Ibiza, Lanzarote, Madrid-Barajas, Malaga, Palma de Mallorca, Santiago de Compostela, Sevilla, Tenerife Sud și Valencia.
Cu greve pe aeroporturile din Europa programate chiar în preajma Crăciunului, autoritățile și companiile aeriene avertizează că situația se poate schimba rapid. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice constant statusul curselor și să se aștepte la zboruri anulate sau întârzieri, conform Euronews.
CITEȘTE ȘI: Aeroportul Boboc ar putea deveni Otopeni II