Complicea lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, care execută o sentinţă de 20 de ani de închisoare, a refuzat luni să răspundă întrebărilor unei comisii a Camerei Reprezentanţilor, transmit ASFP și Agerpres.
'Aşa cum se aştepta, Ghislaine Maxwell a invocat cel de-al V-lea amendament (al Constituţiei Statelor Unite, n.red.) şi a refuzat să răspundă la orice întrebare', a declarat preşedintele republican al comisiei, James Comer, la finalul unei scurte audieri cu uşile închise, prin videoconferinţă din închisoarea din Texas unde Maxwell execută pedepsa.
Comer a calificat decizia lui Ghislaine Maxwell ca 'foarte dezamăgitoare'.
CITEȘTE ȘI - Jeffrey Epstein plănuia să trăiască 150 de ani. Epstein și-a făcut teste genetice care să-i regenereze corpul
Ce condiție pune Ghislaine Maxwell
Avocaţii lui Maxwell, implicată în ultimele demersuri de apel împotriva condamnării sale în 2020 la 20 de ani de închisoare pentru exploatare sexuală, îl preveniseră pe Comer, într-o scrisoare, că ea va invoca dreptul de a nu se autoincrimina, garantat de acest amendament.
'Avocatul a spus că ea ar răspunde la întrebări dacă ar obţine graţierea' din partea preşedintelui Donald Trump, a adăugat James Comer.
Avocaţii ceruseră iniţial în schimbul mărturiei o imunitate penală, pe care comisia parlamentară a refuzat să i-o acorde clientei lor.
Scurta audiere a avut loc în plină furtună provocată de publicarea pe 30 ianuarie a peste 3 milioane de documente din dosarul Epstein, care pun în poziţie cel puţin stânjenitoare numeroase personalităţi de pe glob.
CITEȘTE ȘI - Legăturile lui Jeffrey Epstein cu Bruxelles-ul
Legăturile lui Epstein cu Trump și Clinton
În declaraţia preliminară în faţa comisiei luni, avocatul lui Ghislaine Maxwell 'a spus că ea nu deţine niciun element care să arate că preşedinţii Trump sau Clinton ar fi vinovaţi de vreo infracţiune', a subliniat Comer.
Bill Clinton şi Donald Trump au întreţinut amândoi legături cu Jeffrey Epstein, însă dau asigurări că le-au rupt cu mult înainte moartea acestuia în detenţie în 2019 şi că nu au avut cunoştinţă despre crimele sale sexuale.
Aceeaşi comisie parlamentară i-a convocat pentru audieri separate, la sfârşitul lunii, pe Bill Clinton şi pe soţia sa, Hillary, fost secretar de stat, cu privire la legăturile pe care ex-preşedintele le-a avut cu Epstein.
Soţii Clinton au cerut săptămâna trecută ca audierile să fie publice, spunând că vor să evite o instrumentalizare a declaraţiilor lor de către republicani.