DCNews Stiri Fost gardian de lagăr nazist, în vârstă de 100 de ani, complice la peste 3.500 de crime

Fost gardian de lagăr nazist, în vârstă de 100 de ani, complice la peste 3.500 de crime

Sursa foto: Pixabay

Parchetul a stabilit că fostul gardian poate fi judecat, în pofida vârstei înaintate. Tribunalul din Neuruppin urmează acum să decidă dacă este apt să compară la proces. El este acuzat că a ajutat şi încurajat "în mod conştient şi voluntar", între 1942 şi 1945, uciderea a 3.518 deţinuţi din lagărul de concentrare de la nord de Berlin, relatează AFP, citată de Agerpres.

Centenarul, care a fost gardian al lagărului până în februarie 1945, trăieşte în prezent în regiunea Brandenburg, care înconjoară Berlinul.

După peste 75 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, circa 10 anchete judiciare privind crimele naziste sunt încă în desfăşurare în Germania.


Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele