Flota planificată de 15 nave de luptă, care ar urma să poarte numele președintelui american Donald Trump, s-ar număra printre cele mai scumpe nave de război construite vreodată de Statele Unite, potrivit unei estimări publicate miercuri de Biroul de Buget al Congresului (CBO).
275 de miliarde de dolari ar putea costa flota de 15 nave de luptă, cu numele preşedintelui american Donald Trump, a declarat miercuri Biroul de Buget al Congresului (CBO), fapt care le-ar plasa printre cele mai scumpe nave de război americane construite vreodată, transmite joi AFP.
Prima dintre aceste nave cu propulsie nucleară ar costa aproximativ 23,4 miliarde de dolari, în timp ce următoarele ar costa fiecare, în medie, 18 miliarde de dolari, conform unui raport al acestei agenţii parlamentare independente.
Comparație de preț cu USS Gerald Ford
Comparativ, USS Gerald Ford, cel mai mare portavion din lume, a costat aproximativ 13,3 miliarde de dolari în 2008, adică peste 20 de miliarde de dolari în 2026.
Anul trecut în decembrie, preşedintele american a anunţat proiectul unei noi clase de nave de război care să îi poarte numele, o onoare rezervată de obicei liderilor care şi-au încheiat mandatul la Casa Albă.
Ele vor fi puternic înarmate, cu rachete antiaeriene şi sol-mare, arme hipersonice, rachete de croazieră nucleare, lasere şi un tun electromagnetic, a detaliat CBO.
Noile nave de luptă americane vor depăși ca dimensiuni distrugătoarele și crucișătoarele actuale
Aceste nave vor fi semnificativ mai mari decât distrugătoarele şi crucişătoarele americane actuale, dar deplasamentul lor (volumul de apă deplasat de carenă) va rămâne uşor mai mic decât cel al ultimelor nave de luptă americane, cele din clasa Iowa, retrase din serviciu în anii 1990.
În momentul de față, Washingtonul recunoaşte că are o întârziere semnificativă faţă de Beijing în privinţa numărului de nave ale marinei sale.
Un raport prezentat Congresului în 2025 evidenţia îngrijorările oficialilor militari americani şi ale altor observatori privind ritmul de construcţie navală al Chinei.