Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri din opera marelui poet.
Într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Ambasadei Japoniei la București sunt prezentate imagini de la vizita pe care Excelența Sa Takashi Katae a făcut-o în această toamnă în nord-estul țării, în locurile în care a copilărit și trăit Mihai Eminescu.
„La începutul lunii octombrie am vizitat Botoșani și Iași, două locuri asociate cu poetul Mihai Eminescu. Mi-am lăsat gândurile să zboare la Mihai Eminescu, în timp ce am rătăcit prin parcul Copou, am vizitat Muzeul Mihai Eminescu și Casa Memorială de la Ipotești și m-am plimbat în jurul ”lacului cu nuferi”, iar în lumina blândă a soarelui am recitat prima strofă din poezia ”Fiind băiet păduri cutreieram””, a precizat Excelența Sa Takashi Katae, ambasadorul Japoniei în România.
Imaginile cu diplomatul nipon s-au viralizat în mediul online și sute de români au apreciat videoclipul publicat pe pagina Ambasadei.
Aceasta nu a fost prima vizită de acest fel făcută de ambasadorul Japoniei în România. În primăvară, E.S. Takashi Katae și-a pierdut un pantof în noroi la Vulcanii Noroioși din județul Buzău. Diplomatul japonez a lăudat cârnații de Pleșcoi și covrigii locali și a postat un clip de 40 de secunde pe rețelele ambasadei.
„Mă aflu la Pâclele Mari din Buzău, zonă cunoscută pentru Vulcanii Noroioși. Pentru că noroiul de la suprafață era atât de lipicios, pantoful meu a fost înghițit de noroi. Aceștia sunt cârnații de Pleșcoi. Acum voi încerca covrigii de Buzău. Salutări de la ruinele termelor de la Pietroasele”, transmitea, într-un video postat pe pagina oficială a Ambasadei Japoniei în România, ambasadorul Takashi Katae.