DCNews Lifestyle Exatlon. Cristina Nedelcu, reproș. Primele nemulțumiri din echipa Faimoșilor

Exatlon. Cristina Nedelcu, reproș. Primele nemulțumiri din echipa Faimoșilor

Cristina Nedelcu, multiplă campioană mondială, europeană și națională la gimnastică aerobică, s-a remarcat în rândul Faimoșilor încă de la primele dueluri contra concurenților din Echipa Războinicilor, când a reușit performanța de a aduce puncte importante pentru echipă. Astfel, rapiditatea acesteia pe traseu, dar și stăpânirea de sine și controlul emoțiilor au desemnat-o ca fiind cea mai bună varianta în cel de-al doilea meci, jocul bonus, când echipele și-au ales reprezentanții.

Spiriul autocritic și perfecționist al sportivei, care explică și succesul ei de-a lungul anilor la competițiile internaționale și naționale, nu a întârziat să apară. Deși a avut cel mai bun timp contra adversarei Ana-Mariei Otvos, ajungând de cele mai multe ori prima la ultimul obstacol, aceasta le reproșează coechipierilor săi că strategia de a o trimite "în teren" nu a fost cea mai bună alegere. Gimnasta își avertizase coechipierii că nu se simte sigură pe momentele de final ale traseului.

"V-am spus că degeaba trimiteți cel mai rapid om pe traseu. Trebuie să învățăm să facem strategia...", a spus Cristina Nedelcu, după ce a pierdut puncte importante în fața Ana-Mariei Otvos, de la Războinici.

În această seară, de la 19:30, urmează un nou episod plin la Kanal D.

Vezi și: Exatlon. Concurenti echipa Faimosi Exatlon, sezon 2


Știri similare din categoria Lifestyle Vezi toate articolele