Este vorba despre ciocnirea dintre două planete telurice pe orbita unei stele îndepărtate, eveniment care poate oferi noi indicii despre modul la care s-a format Luna pe orbita Pământului, transmite vineri Live Science, citând un studiu publicat pe 11 martie în The Astrophysical Journal Letters.
Coliziunea pare să se fi făcut la 11.000 de ani-lumină de Pământ, în jurul unei stele asemănătoare Soarelui numită Gaia20ehk, în proximitatea constelaţiei Pupa (Puppis sau Stelele apei) de pe cerul austral.
Ce ar putea explica o astfel de coliziune
Cercetătorii afirmă că o astfel de coliziune ar putea reflecta impactul gigantic despre care se crede că a format Luna acum miliarde de ani. Prin urmare, s-a oferit oamenilor de ştiinţă o perspectivă rară cu privire la modul în care prind formă corpurile cereşti.
"Este incredibil că diverse telescoape au surprins acest impact în timp real", a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, Anastasios Tzanidakis, doctorand în astronomie la Universitatea din Washington. "Există doar câteva alte coliziuni planetare de orice fel înregistrate şi niciuna nu are atât de multe asemănări cu impactul care a creat Pământul şi Luna".
Se crede că astfel de coliziuni planetare sunt dese în sistemele stelare tinere, însă sunt greu de detectat. Planetele trebuie să aibă orbite care le duc direct în faţa stelei lor natale, astfel încât resturile lor să stopeze o parte din lumina stelei, pe care telescoapele o pot detecta şi măsura atât în spectrul vizibil cât şi în infraroşu.
Primul indiciu observat
Tzanidakis a observat primul indiciu în timp ce analiza datele telescopului, inclusiv observaţiile făcute de misiunea SPHEREx a NASA. În anul 2016, Gaia20ehk arăta ca o stea obişnuită, stabilă. Dar aproximativ cinci ani mai târziu, lumina sa a scăzut brusc de trei ori şi lucrurile au devenit rapid haotice.
"Chiar în jurul anului 2021, a luat-o razna complet. Nu pot sublinia suficient faptul că stelele precum Soarele nostru nu fac asta. Aşa că, atunci când am văzut-o pe aceasta, ne-am întrebat oare ce se întâmplă acolo?", a spus Tzanidakis.
Modificările specifice ale stelei Gaia20ehk, scăderi scurte de luminozitate şi apoi haos, nu mai au fost observate niciodată înainte, acest lucru fiind o enigmă pentru astronomi.
Primul indiciu despre ce s-ar fi putut întâmpla a provenit din datele din lumina vizibilă, ce au indicat că ceva trecea în mod des prin faţa stelei şi bloca o parte din lumina acesteia. Însă lumina vizibilă singură nu putea arăta dacă vinovatul era doar un nor de praf cosmic, o explozie stelară sau ceva mult mai violent, precum ar fi o planetă sfâşiată de gravitaţia unei găuri negre supermasive.
Prin urmare, echipa a analizat emisia stelei Gaia20ehk şi în spectrul infraroşu. Pe măsură ce lumina vizibilă a stelei se micșora şi devenea dezordonată, semnalul său infraroşu creştea, arătând că, deşi sistemul emitea o lumină mai slabă, se şi încălzea.
Aceasta "ar putea însemna că materialul care obturează luminozitatea stelei este fierbinte - atât de fierbinte încât străluceşte în infraroşu", a spus Tzanidakis.
Ce a sugerat descoperirea astronomilor
Această descoperire a indicat echipei că o coliziune între două planete, deşi un eveniment pe care astronomii l-au surprins extrem de rar, este cea mai probabilă explicaţie, deoarece două corpuri planetare ar putea arunca praf şi rocă fierbinte pe o orbită care s-ar alinia cu descoperirile lor.
Cercetătorii consideră că planetele nu s-ar fi ciocnit într-o singură etapă. Cele trei scăderi timpurii ale intensităţii luminii stelei Gaia20ehk ar putea puncta întâlniri razante pe măsură ce cele două corpuri s-au apropiat în spirală unul de celălalt.
"Mare coliziune catastrofală"
"La început, au avut o serie de treceri razante, care nu ar produce multă energie infraroşie", a spus Tzanidakis. "Apoi, au avut marea lor coliziune catastrofală, iar emisiile în infraroşu au crescut cu adevărat".
"Această lucrare unică valorifică decenii de date pentru a descoperi lucruri care se întâmplă (relativ) lent - poveşti astronomice care se desfăşoară pe parcursul unui deceniu. Nu mulţi cercetători caută fenomene în acest fel, ceea ce înseamnă că tot felul de descoperiri sunt potenţial de luat în considerare", a declarat autorul principal al studiului, James Davenport, profesor asistent de cercetare în astronomie la Universitatea din Washington.
Puternicul telescop care ar putea fi folosit pentru a observa și alte coliziuni
Echipa speră că puternicul telescop Simonyi al Observatorului Vera C. Rubin ar putea fi folosit pentru a descoperi şi alte coliziuni planetare care ar putea fi altfel dificil de observat. Davenport estimează că, utilizând Rubin, astronomii ar putea descoperi 100 de noi impacturi în următorul deceniu.
Descoperirea altor coliziuni planetare ar putea ajuta la căutarea unor posibile lumi locuibile care, la fel ca Pământul, au o lună ce le ajută să se protejeze de asteroizi, le influenţează mareele şi oferă şi alţi factori care fac aceste planete să fie potenţial mai primitoare pentru viaţă.
Detalii despre tipul de accident cosmic care a format Luna
Pe lângă faptul că este rară, descoperirea ar putea oferi detalii despre tipul de accident cosmic care a format Luna. Astronomii au spus că norul de resturi din jurul Gaia20ehk se află la aproximativ o unitate astronomică de steaua sa, aproape aceeaşi distanţă cu cea la care Pământul orbitează Soarele, şi acesta este unul dintre motivele pentru care evenimentul seamănă cu impactul gigantic ce a lovit Pământul acum aproape 4,5 miliarde de ani.
Teorie despre formarea Lunii, satelitul natural al Pământului
Dacă această comparaţie este valabilă, sistemul ar putea ajuta oamenii de știință să testeze în continuare teoria conform căreia o coliziune planetară a creat satelitul natural al Pământului.
"Cât de rar este evenimentul care a creat Pământul şi Luna? Această întrebare este fundamentală pentru astrobiologie", a spus Davenport. "În prezent, nu ştim cât de comune sunt aceste dinamici. Dar dacă vom observa mai multe astfel de coliziuni, vom începe să ne dăm seama", notează Agerpres.