DCNews Arhiva Europarlamentare 2019 Europarlamentare 2019. Sportivi foşti şi actuali au mers la vot

Europarlamentare 2019. Sportivi foşti şi actuali au mers la vot

Horia Tecău a votat pentru alegerile europarlamentare

"Chiar dacă e duminică dimineaţă, chiar dacă e zi de meci, azi am ţinut neapărat să ies la vot. Pentru copilul meu, pentru viitor şi pentru că drepturile vin cu responsabilităţi. Şi, nu în ultimul rând, am convingerea (la fel ca în 2016), că, în sfârşit, avem o alternativă. Eu ies la vot. Hai şi tu", a scris Gardoş, pe pagina de Facebook.

Şi Horia Tecău a transmis un mesaj similar celor care îl urmăresc pe reţelele de socializare. 

"Întotdeauna avem de ales. Hai la vot", a transmis unul dintre cei mai buni tenismeni de dublu din lume. 

Mobilizare masivă la urne 

Atât în străinătate, cât şi în ţară, mobilizarea alegătorilor la urne este impresionantă. Sunt secţii de votare unde cozile se întind pe sute de metri în străinătate. În România, prezenţa la vot a trecut de 34 la sută, ceea ce înseamnă că mai mult de 6 milioane de alegători au mers la vot! 

Știri similare din categoria Europarlamentare 2019 Vezi toate articolele