Parlamentul European lansează o investigație internă cu privire la un e-mail fals, redactat sub identitatea unui europarlamentar de rang înalt din Partidul Popular European (PPE), care pare să fi avut scopul de a deraia candidatura unui coleg pentru o funcție de conducere în cadrul grupului.
"Acuzații rușinoase bazate pe e-mailuri false"
Andrzej Halicki a declarat că e-mailul, primit de Politico joi, nu a fost scris de el și a solicitat Parlamentului European să ceară autorităților belgiene să investigheze cazul, argumentând că este victima unor "acuzații rușinoase bazate pe e-mailuri false".
"Serviciile noastre au confirmat că nu este un e-mail autentic. Suntem în contact cu membrul în cauză pentru a vedea cum poate fi investigat cel mai bine acest caz și pentru a preveni alte situații similare", a declarat un purtător de cuvânt al Parlamentului, potrivit sursei citate mai sus.
E-mailul îl viza pe Sebastião Bugalho
E-mailul denigra activitatea europarlamentarului portughez PPE Sebastião Bugalho, înaintea alegerilor pentru funcțiile de vicepreședinte ai PPE. Contactat pentru declarații, biroul lui Bugalho a transmis că acesta "evident nu va comenta pe marginea unor e-mailuri falsificate".
Pedro López de Pablo, directorul de presă al PPE, a declarat că "grupul a fost informat că va exista o anchetă".
Investigația Parlamentului a fost anunțată de liderul grupului PPE, Manfred Weber, tuturor europarlamentarilor din grup în cadrul unei întâlniri cu ușile închise care a avut loc luni după-amiază, conform informațiilor oferite de patru persoane prezente în sală, citate de Politico.
Luptă pentru funcțiile de vicepreședinte ai PPE
Halicki a trimis, vineri, solicitarea sa de investigație din partea autorităților belgiene către președinta Parlamentului, Roberta Metsola.
"Din câte știu, Parlamentul a reacționat imediat și ancheta a fost lansată", a declarat el, făcând referire la investigația internă.
E-mailul apare în mijlocul unei campanii acerbe pentru funcțiile de vicepreședinte ai PP. Doisprezece parlamentari, printre care Bugalho și Halicki, se luptă pentru cele 10 locuri disponibile.
Toți actualii vicepreședinți care candidează pentru realegere sunt așteptați să își păstreze pozițiile, în timp ce europarlamentarul portughez Lídia Pereira, care își încheie mandatul, va fi probabil înlocuită de unguroaica Eszter Lakos, potrivit Euronews.
Liderii Parlamentului European, pregătiți pentru realegere
Manfred Weber, Iratxe García Pérez și Valérie Hayer sunt așteptați să fie realeși, chiar dacă tensiunile tot mai mari amenință alianța centristă care o susține pe Ursula von der Leyen.
Cele trei grupuri politice care susțin majoritatea centristă din Parlamentul European urmează să își realeagă liderii, astăzi, în ciuda tensiunilor crescânde din cadrul alianței lor.
Partidul Popular European (PPE), Socialiștii și Democrații (S&D) și grupul liberal Renew Europe vor organiza alegeri interne pentru conducere la Strasbourg.
Alegeri în PPE
Este de așteptat ca PPE să îl realeagă pe germanul Manfred Weber, care conduce grupul din 2014 și nu are contracandidați. Principala competiție va fi pentru vicepreședințiile grupului, cu 12 candidați care concurează pentru 10 locuri. Toți actualii vicepreședinți care candidează pentru realegere ar putea să își păstreze funcțiile, în timp ce europarlamentarul portughez la final de mandat, Lídia Pereira, va fi, probabil, înlocuită de unguroaica Eszter Lakos.
Alegeri în S&D
Există puține șanse de competiție și în rândul socialiștilor. Europarlamentara spaniolă Iratxe García Pérez urmează să fie realeasă fără opoziție, prelungindu-și mandatul și devenind liderul cu cea mai lungă activitate din istoria grupului.
Alegeri în Renew
Președinta Renew Europe, Valérie Hayer, este, de asemenea, singurul candidat la conducerea grupului liberal. Europarlamentarul francez, care aparține taberei politice a lui Emmanuel Macron, este așteptat să fie ales cu un sprijin copleșitor, potrivit unei surse citate de Euronews. Un contracandidat ar putea totuși să intre în cursă în ultimul moment, înainte de vot.
Odată realeși, Weber, García Pérez și Hayer ar urma să discute despre viitorul alianței centriste care o susține pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru restul mandatului parlamentar.
În utlimul an, PPE s-a bazat tot mai mult pe o majoritate de dreapta, unindu-și forțele cu Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) și cu grupurile de extremă dreapta pe dosare cheie privind migrația și clima.