DCNews Stiri Două românce, eliberate din Gaza: Se întorc acasă în urma acordului Israel - Hamas

Două românce, eliberate din Gaza: Se întorc acasă în urma acordului Israel - Hamas

Foto: Agerpres

”După 470 de zile de captivitate, două femei cu cetățenie română, respectiv cu origini românești, au fost eliberate din Gaza și se vor întoarce acasă în urma acordului încheiat între Israel și Hamas. Curajul lor de a rezista în captivitate în condiții atât de grele reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți. Vreau să îmi exprim aprecierea pentru eforturile susținute și substanțiale ale mediatorilor de nivel înalt din Qatar, SUA, Egipt și din Israel care au facilitat ca aceste vești bune să ajungă astăzi la familiile ostaticilor. Este nevoie ca implementarea pe deplin a acordului să continue pentru ca toți ostaticii să fie eliberați în siguranță și rămânem solidari cu familiile care încă așteaptă întoarcerea acasă a celor dragi” anunță premierul Marcel Ciolacu. 

Un comunicat de presă MAR arată că ”România salută eliberarea primilor ostatici israelieni după 15 luni de captivitate. Astăzi au fost eliberați trei ostatici femei, inclusiv o persoană având și cetățenia română și una având origine română. MAE mulțumește pentru excelenta și permanenta cooperare, inclusiv la cel mai înalt nivel, a tuturor instituțiilor naționale implicate.

Eliberarea primilor ostatici după semnarea acordului este un moment de bucurie și ușurare pentru familii. Implementarea deplină a acordului de armistițiu este necesară pentru a asigura întoarcerea în siguranță a celor încă deținuți și pentru a pune capăt suferinței familiilor și apropiaților precum și a populației civile din Gaza.

Totodată, implementarea acordului deschide perspectiva pentru o pace durabilă care să asigure securitatea regiunii dar și reconstrucția și asistența umanitară în Gaza.

România salută eforturile substanțiale ale SUA, Egiptului și Qatarului în medierea acordului”. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele