Am discutat acest subiect cu generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu. Există o problemă legată de strâmtoarea Ormuz. Întrebarea este care sunt amenințările?
În primul rând, există teama de rachetele de coastă. Aceste rachete reprezintă o amenințare atât pentru navele militare, cât și pentru cele civile. Bateriile mobile de pe malul iranian al strâmtorii sunt greu de detectat, deoarece ies din ascunzătoare, lansează racheta antinavă și apoi se ascund rapid pentru a nu fi lovite de aviația americano-israeliană.
Marinarii nu sunt pregătiți să facă față unui asemenea nivel de adversitate, mai ales în cazul marinarilor civili. În plus, pot exista și alte amenințări, precum minele antinavă sau mini-submarinele special proiectate pentru a bloca traficul în strâmtoarea Ormuz.
O altă strategie ar putea fi folosirea roiurilor de șalupe rapide, care sunt dificil de combătut. Problema este ce s-ar întâmpla dacă toate aceste mijloace ar fi lansate simultan: Rachete, roiuri de șalupe și mini-submarine. Problema principală este timpul de reacție. O rachetă hipersonică ajunge la țintă în aproximativ 20-30 de secunde, ceea ce înseamnă că echipajul are foarte puțin timp pentru a reacționa. În cazul amenințărilor subsonice, timpul de reacție poate fi de aproximativ un minut sau un minut și jumătate.
Trebuie luat în calcul și factorul uman: Teama și emoțiile. De aici apare și reticența de a organiza convoaie de petroliere. Nu este exclusiv ca unul dintre obiectivele principale ale reacției americano-israeliene să fie neutralizarea rachetelor antinavă și a lansatoarelor acestora. Dacă aceste atacuri vor reuși să elimine o parte importantă a amenințărilor, atunci se va putea trece la escortarea petrolierelor de către marina americană.
Din ceea ce s-a văzut până acum, aproximativ 60% dintre aceste capacități ar fi fost neutralizate, potrivit declarațiilor unor oficiali militari. Totuși, situația trebuie urmărită în continuare. Până când marina nu va începe organizarea de convoaie, înseamnă că nivelul de amenințare este încă prea ridicat pentru a permite tranzitul în siguranță prin strâmtoare.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI: Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni, în cadrul unei scurte vizite efectuate în Cipru, pregătirea unei viitoare misiuni internaționale „pur defensive” pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz, astfel încât petrolul și gazele să poată fi transportate liber, această nouă misiune fiind parte a unei importante desfășurări militare franceze în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Cu această ocazie, șeful statului francez s-a deplasat la aeroportul militar din Paphos, în sud-vestul insulei mediteraneene, care a fost lovit de o dronă la scurt timp după începerea ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului în 28 februarie, pentru a-l asigura pe omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, de sprijinul său.
„Când Cipru este atacat, Europa este cea atacată”, a declarat președintele francez.
„Nu vom accepta ca nici măcar o bucățică din teritoriul european, cum ar fi Cipru, să fie expusă pericolului”, a afirmat Macron, căruia în conferința de presă i s-a alăturat și premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Președintele francez a reiterat că este vorba de acțiuni „strict defensive, departe de orice angajament militar”. Franța, Italia și Spania au trimis fiecare câte o fregată în zonă.
Emmanuel Macron s-a îndreptat apoi, în cursul după-amiezii, către portavionul francez Charles de Gaulle, care se află acum în largul insulei Creta, după ce a fost redirecționat, la ordinul său, către estul Mediteranei, după izbucnirea conflictului.
Portavionul se află în centrul unui important dispozitiv naval francez, căruia i se vor adăuga „opt fregate” și „două portelicoptere amfibii” într-o zonă vastă ce include estul Mediteranei, Marea Roșie și strâmtoarea Ormuz din Golf, a indicat președintele francez.
El a anunțat în special că Franța va contribui pe termen lung cu două fregate la operațiunea Aspides, lansată în 2024 de Uniunea Europeană în Marea Roșie, sub comanda Greciei. O fregată franceză participa deja la această operațiune.
Prim-ministrul grec i-a invitat pe colegii săi europeni să consolideze această operațiune cu mai multe mijloace navale.