DCNews Stiri Percheziții la Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în era Dragnea. Update: Cuc și Bușe, reținuți de DNA

Percheziții la Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în era Dragnea. Update: Cuc și Bușe, reținuți de DNA

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor. Inquam Photos / Octav Ganea

Update:  

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la dare de mită.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, faţă de B.D.C., administrator al unei societăţi comerciale, şi C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul lunii septembrie, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanşat o procedură de achiziţie publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanţei echipamentelor de verificare şi diagnosticare tehnică a vehiculelor.

Update:  

Omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, administrator al societății Euro Quip International SRL, a ajuns deja la DNA pentru audieri. La rândul său, este prezent și fostul ministru Răzvan Cuc, care nu a făcut nicio declarație la sosire.

Potrivit unui comunicat al DNA, marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Știre inițială: 

Procurorii DNA au început mai multe percheziții la fostul ministru Răzvan Cuc. Ancheta aflate în desfășurare după ce procurorii anticorupție au ajuns la fostul ministru al Transporturilor din perioada Liviu Dragnea. Anchetatorii efectuează percheziții atât la Răzvan Cuc, cât și la un om de afaceri, într-un dosar ce vizează suspiciuni grave de corupție.

DNA anchetează un contract public de zeci de milioane de lei

În centrul investigației se află un acord-cadru în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, încheiat în urma unei proceduri de achiziție publică. Procurorii DNA ar avea indicii privind fapte de dare de mită și complicitate la dare de mită, mita fiind estimată la un procent de 6% din valoarea contractului.

Sursele indică faptul că dosarul are legătură cu reînnoirea, la data de 21 noiembrie 2025, a acordului-cadru dintre Registrul Auto Român și societatea Euro Quip International SRL. Contractul ar fi vizat servicii de întreținere și service permanent pentru echipamentele de diagnosticare de tip VLT.

Rolul lui Răzvan Cuc, în atenția procurorilor

Răzvan Cuc, care a ocupat funcția de ministru al Transporturilor în perioadele ianuarie–octombrie 2017 și februarie–noiembrie 2019, ar fi avut un rol activ în derularea unor discuții legate de acest contract, potrivit anchetatorilor.

Concret, fostul ministru ar fi solicitat asigurări verbale în cadrul unor întâlniri desfășurate în lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2025. Aceste garanții ar fi vizat respectarea unei promisiuni făcute lui Mihai Alecu de către administratorul Euro Quip International SRL, Cătălin Daniel Bușe, privind remiterea procentului de 6% din valoarea totală a acordului-cadru.

Legătura cu Registrul Auto Român

Anchetatorii susțin că Răzvan Cuc l-ar fi sprijinit pe Cătălin Daniel Bușe și ar fi facilitat comunicarea acestuia cu directorul general al Regiei Autonome Registrul Auto Român, Mihai Alecu. În sarcina acestuia din urmă ar fi intrat mai multe decizii-cheie legate de procedura de achiziție.

Printre acestea s-ar fi numărat desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor, dar și grăbirea semnării acordului-cadru.

Perchezițiile DNA, parte a unei anchete în curs

În acest stadiu, DNA continuă perchezițiile și strângerea de probe, ancheta aflându-se într-o fază incipientă. Sursele judiciare subliniază că investigația urmărește clarificarea rolurilor fiecărei persoane implicate și stabilirea eventualelor responsabilități penale, notează Agerpres.

Cazul readuce în prim-plan numele lui Răzvan Cuc într-un dosar care vizează modul în care au fost gestionate contracte publice de mare valoare și relația dintre decidenți politici și mediul de afaceri, potrivit Digi24.

CITEȘTE ȘI: Procurorii DNA descind la mai multe firme de ride-sharing. Acuzații de evaziune fiscală
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele