DCNews Stiri DNA, percheziții într-un dosar de corupție

DNA, percheziții într-un dosar de corupție

Procurorii DNA efectuează, miercuri dimineață, zece percheziții în Iași și Suceava, într-un dosar care vizează fapte de corupție. 

Cercetările sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni contra libertății persoanei, comise în 2014 și în 2015.

Procurorii fac zece percheziții în zece locații din Iași și Suceava. Perchezițiile sunt atât la domiciliul suspecților, cât și la sediile unor societăți comerciale. 

DNA beneficiază de sprijinul SRI și al  Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri