UPDATE: Anunțul oficial al procurorilor:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către persoane fizice (unele dintre ele membri în cadrul unui partid politic), a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție.
În cursul zilei de 05 noiembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza județelor Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, București, Prahova, Hunedoara și Timișoara, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
n cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei București, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău „Alexandru cel Bun”, Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri, 23 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Iaşi, Dolj, Vaslui, Prahova, Hunedoara şi Timişoara într-un dosar de corupţie, arată surse judiciare, pentru Agerpres.
Dosarul ar viza săvârşirea de către zece persoane a infracţiunii de trafic de influenţă, şantaj, dare de mită şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Sursele menţionate au precizat că audierile se vor desfăşura la Serviciul Teritorial din Iaşi al DNA.
Revenim cu informații oficiale.