Un deținut care presta muncă pe un şantier din municipiul Baia Mare a evadat, miercuri, iar autoritățile au pornit în căutarea lui. Bărbatul a fost prins vineri, 21 august.
UPDATE: Deţinutul care a evadat de la un punct de lucru din municipiul Baia Mare a fost prins, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Mihaela Ardelean.
„Azi, 21 august, în urma măsurilor operative complexe întreprinse de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi a informaţiilor obţinute în cursul nopţii, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes, ocazie cu care evadatul (...) a fost depistat ascunzându-se într-un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare”, a precizat Mihaela Ardelean.
Conform sursei citate, acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş şi grupelor canine din cadrul IPJ Maramureş şi Satu Mare.
De la momentul declanşării căutărilor, în acţiune au fost implicaţi lucrători ai Salvamont cât şi cei ai Penitenciarului Baia Mare.
Un deţinut în vârstă de 28 ani clasificat în regim semideschis, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani şi şapte luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a părăsit nejustificat punctul de lucru exterior cu supraveghere, unde desfăşura activităţi lucrative necalificate, a informat, în urmă cu o zi, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Norbert Borgyos.
De asemenea, conducerea penitenciarului a demarat o anchetă administrativă, în vederea stabilirii circumstanţelor exacte care au condus la producerea evenimentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
„Părăsirea punctului de lucru este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai precizat Norbert Borgyos.
Știre inițială
Un deţinut care presta muncă pe un şantier din municipiul Baia Mare a evadat de la locul de muncă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Norbert Borgyos.
„A evadat de la punctul de lucru de la Liceul Racoviţă, la aproximativ 13:30”, a precizat Norbert Borgyos.
Deținutul ar fi amenințat că își omoară soția
Conform sursei citate, în discuţii purtate cu alţi deţinuţi, bărbatul evadat ar fi afirmat că „merge acasă să-şi omoare soţia”.
De asemenea, soţia acestuia a relatat că, în cursul zilei de marţi, s-ar fi certat la telefon cu bărbatul, pentru că acesta nu şi-ar fi văzut copiii de patru luni.
Potrivit reprezentantului Penitenciarului Baia Mare, bărbatul evadat purta un tricou negru şi pantaloni mov închis, este tuns scurt şi poartă barbă, potrivit Agerpres.
Sursa foto: Poliția Română
Populația, sfătuită să nu îl abordeze și să sune la 112
Autoritățile desfășoară operațiuni pentru identificarea și capturarea bărbatului. Persoanele care îl observă sunt sfătuite să nu îl abordeze și să anunțe imediat poliția, apelând numărul unic de urgență 112.
„Vă informăm că, în data de 19 august 2026, în jurul orei 13:30, s-a constatat faptul că deţinutul M.D.C, în vârstă de 28 ani, încarcerat în Penitenciarul Baia Mare, clasificat în regim semideschis, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a părăsit nejustificat punctul de lucru exterior cu supraveghere, unde desfășura activități lucrative necalificate.
(...) În vederea capturării deținutului, au fost dispuse de îndată măsuri specifice, fiind sesizate Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Poliția locală Baia Mare, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și Judecătorul de Supraveghere a privării de libertate.
Totodată, s-a procedat la alarmarea personalului unității și constituirea de echipe de căutare formate din polițiști de penitenciare.
Conducerea penitenciarului a demarat o anchetă administrativă, în vederea stabilirii circumstanțelor exacte care au condus la producerea evenimentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că părăsirea punctului de lucru este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Pentru orice informații cu privire la persoana din fotografie, vă adresăm rugămintea să apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul Baia Mare, la numerele de telefon: 0745.324.571/ 0262.216.001”, se mai arată în precizările purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare.