DCNews Stiri De la închisoare cu suspendare, un sucevean a primit 5 ani cu executare pentru tentativă de omor

De la închisoare cu suspendare, un sucevean a primit 5 ani cu executare pentru tentativă de omor

De la închisoare cu suspendare, la cinci ani cu executare / Imagine de Edward Lich de la Pixabay

Inculpatul Neculai P. a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de violenţă în familie cu raportare la tentativă de omor. Pentru aceeași faptă primise, la Tribunalul Suceava, trei ani de închisoare, dar cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Așadar, inculpatul a ajuns de la nicio zi de închisoare la cinci ani de detenție, scrie Monitorul de Suceava.

Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au admis apelul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au venit cu argumente că pedeapsa cu suspendare este prea mică pentru o agresiune comisă cu cuțitul, care întrunește încadrarea la tentativă de omor.

Agresiunea s-a petrecut în satul Movileni, comuna Vadu Moldovei, în anul 2018. Pe fondul unui conflict în familie, inculpatul ș-a înjunghiat vărul, iar modul în care a acționat putea duce la decesul victimei, a stabilit procurorul criminalist de caz.

Inculpatul a achitat aproape 6.500 de lei cheltuieli cu spitalizarea vărului înjunghiat, care nu a avut pretenții de a fi despăgubit în instanță.  

Sursă: Monitorul de Suceava 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele