DCNews Economie Ce legătură există între ouă și gem. Rețeta lui Vosganian și Nica de la ANAF

Ce legătură există între ouă și gem. Rețeta lui Vosganian și Nica de la ANAF

Foto: Unsplash

Potrivit lui Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Supraveghere Financiară (ANAF), gemul făcut în gospodărie afectează nivelul de încasare a TVA. Astfel de declarații au mai fost făcute în trecut și au atras atenția opiniei publice. De exemplu, în 2017, Varujan Vosganian preciza că fiecare ou mâncat de la găina din curte „văduvește“ bugetul de stat cu 50 de bani. 

„Producția din gospodăriile populației ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat“, scria politicianul la acea vreme.

L-am contactat pe Varujan Vosganian, economist și fost parlamentar, pentru a-i cere un punct de vedere la afirmația de acum făcută de Adrian Nica.

„Când am dat eu declarația asta, a sărit toată lumea în capul meu. Noi nu suntem împotriva consumului natural din gospodărie, dar trebuie să înțelegem că dacă lucrurile se petrec într-un cadru industrial, câștigă toată lumea, pentru că sunt și salariați și se plătesc și impozite la stat.

Nu vreau să se creadă că sunt împotriva faptului ca oamenii să-și facă gem în casă, dar problema consumului natural care nu e impozitat e gravă în România. Sunt multe ocupații care scapă impozitării și salarizării. Unii au impresia că spunând asta comiți o agresiune la adresa gospodăriilor, dar ceea ce a spus șeful ANAF, e adevărat că într-o formulă mai pitorească, au spus Adam Smith (n.r. economist scoțian)  și David Ricardo (n.r. economist englez) acum mai bine de 200 de ani. Ideea de a transforma în activitate economică acest consum privat al gospodăriilor a fost teoretizată de părinții economiei politice acum mai bine de 2 secole.

Motivul pentru care președintele ANAF a făcut asta e pentru că același produs se realizează într-un mod organizat, oferă și locuri de muncă, și protecție, și venituri mai mari către stat, adică o formulă în care câștigă toată lumea“, a explicat Varujan Vosganian.

Care sunt, de fapt, cauzele GAP-ului de TVA ridicat din România?

Președintele ANAF spune că preparatele din gospodării contează la GAP-ul de TVA. GAP-ul reprezintă, practic, diferența dintre TVA care ar trebui colectată de stat și TVA care chiar se colectează. Cu toate acestea, cotele reduse se scad înainte de a se calcula GAP-ul, iar colectarea slabă în România nu este determinată de autoconsum.

Dacă, de pildă, comparăm România cu alte state din Europa Centrală și de Est, unde se consumă din gospodărie (Bulgaria, Ungaria, Polonia), acolo, GAP-ul este de sub 5%, deși autoconsumul este similar cu cel din România, potrivit CASE, un institut economic din Polonia care face analize de politici economice și fiscale pentru țările Europei Centrale și de Est.

În România, unde există autoconsum, GAP-ul de TVA e peste 35%, deci pierderea este uriașă, însă acest lucru sugerează evaziune fiscală ridicată, nu doar efectul autoconsumului. Prin urmare, nu putem da vina pe gospodăriile rurale pentru pierderile mari de TVA din România. Varujan Vosganian a admis că problema reală e evaziunea fiscală și colectarea slabă, nu consumul din producție proprie, în gospodărie.

„Sigur că prioritatea este digitalizarea și controlul mai bun al domeniilor în care companiile intră în lichidare ca să nu plătească TVA. Probabil că șeful ANAF a vorbit despre autoconsum în contextul altor soluții și nu s-a gândit că asta este principala soluție de reducere a GAP-ului de TVA.

Eu când am vorbit de chestiunea asta și am dat exemplul cu animalele din curte, am avut în vedere următoarea explicație: Dacă oamenii nu ar crește fiecare în gospodărie câte un porc și s-ar aduna sătenii și ar face o crescătorie de porci la marginea satului, ar fi bine pentru toată lumea, deoarece a crește un porc e mai scump decât a avea o crescătorie la marginea satului, care să ofere și salarii, și venituri la buget, și un mediu mai bun, pentru că nu mai intră în apa freatică toate dejecțiile.

Nu aș plusa atât de mult până la exemplul dulcețurilor, pentru că acolo deja intrăm în intimitatea familiei și cred că șeful ANAF nu a găsit cea mai bună formulare“, a spus Varujan Vosganian.

Majoritatea specialiștilor în domeniu admit că GAP-ul este un indicator folosit pentru a măsura frauda fiscală, evaziunea fiscală, insolvenţele şi erorile administrative, nicidecum că ar fi influențat puternic de autoconsum.

Declarația șefului ANAF, semnal pentru o nouă creștere de TVA?

Pe de altă parte, unii au interpretat declarația șefului ANAF ca un semnal pentru o nouă creștere de TVA, însă Varujan Vosganian spune că dacă acesta a fost scopul, s-ar forța depășirea unei linii roșii care va depăși suportabilitatea populației.

„O nouă creștere de TVA ar fi foarte riscantă. Și așa guvernul a intrat în conflict cu majoritatea segmentelor bugetare, cu profesorii, cu medicii, cu magistrații, cu studenții etc. Ar fi destul de riscant să forțeze acum, pentru că unul dintre criteriile unei bune guvernări este să nu se depășească o anumită linie roșie a gradului de suportabilitate a populației“, a conchis Varujan Vosganian.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele