Începutul lui 2026 reprezintă o adevărată undă de șoc pentru mediul de afaceri din România, arată o analiză Frames, semnată de către economistul Adrian Negrescu. ”Datele statistice conturează imaginea clară a unei economii aflate sub o presiune uriașă, în care antreprenorii cedează rând pe rând sub povara provocărilor. O analiză Sierra Quadrant, realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerțului, arată nu doar o simplă încetinire, ci un veritabil exod din mediul privat, semnalând probleme structurale adânci care sugrumă afacerile” arată sursa citată.
Analiza Frames arată că ”insolvențele au crescut cu aproape 37%, iar dizolvările de firme au explodat în prima lună din 2026”.
Peste 5000 de firme dizolvate în ianuarie 2026
În perioada 1 ianuarie - 31 ianuarie 2026, un număr de 5.403 companii și-au dizolvat activitatea la nivel național, arată sursa citată, care continuă prin a remarca: ”această cifră reprezintă o creștere de 47,22% comparativ cu aceeași lună a anului 2025, când se înregistrau 3.670 de dizolvări. Nici la capitolul suspendărilor temporare de activitate lucrurile nu stau mai bine deloc. Au fost înregistrate 2.046 de suspendări voluntare în prima lună a anului 2026, ceea ce marchează un avans îngrijorător de 19,93% față de ianuarie 2025”.
Bucureștiul, epicentrul cutremurului
”Capitala rămâne, în mod previzibil, epicentrul acestui cutremur economic. Doar în București au fost dizolvate 998 de firme, marcând o creștere de 50,30% față de începutul anului trecut. De asemenea, 255 de companii bucureștene și-au pus lacătul pe ușă temporar și și-au suspendat activitatea, cu 34,21% mai multe decât în luna ianuarie a anului 2025.
Marile poluri de dezvoltare regională resimt din plin acest șoc economic. Județul Constanța a înregistrat 291 de dizolvări de firme, având o creștere alarmantă de 75,30%. Clujul, considerat adesea motorul economic principal al Transilvaniei, se confruntă cu 273 de firme dizolvate, reprezentând un plus de 52,51%.
Există însă și județe unde fenomenul a căpătat proporții de-a dreptul catastrofale. Județul Galați raportează cea mai abruptă dinamică din țară la capitolul dizolvări, cu o creștere explozivă de 138,81%, ajungând la 160 de companii închise. Mai mult, suspendările de activitate înregistrate în Galați au sărit în aer, raportând o creștere de 166,67%” arată analiza Frames.
Șocul major vine din IT
”Adevăratul șoc provine însă din industria de IT și a telecomunicațiilor, odinioară considerată perla de necontestat a economiei românești.
Conform clasificării CAEN 2025, dizolvările în acest sector, definit drept "Telecomunicații; activități de programare și de consultanță", au crescut cu un procent ireal de 1.040%. Cifrele au sărit de la doar 10 firme închise la începutul anului trecut, la 114 firme dizolvate în prezent. La fel de grav este faptul că suspendările temporare de activitate în zona de IT au avansat brusc cu 416,67%, totalizând 93 de afaceri înghețate conform CAEN 2025” conform comunicatului de presă.
Datele prezentate, precum și altele prezentate de studiul Sierra Quadrant, arată ”că economia națională traversează o perioadă de turbulențe severe, în care micii investitori și afacerile locale sunt primii care plătesc prețul scump al instabilității”, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.