DCNews Stiri Internațional Cum îl minte zilnic Putin pe Trump: În ritmul actual Rusia mai are nevoie de 30 de ani pentru a ocupa Donbasul ucrainean

Cum îl minte zilnic Putin pe Trump: În ritmul actual Rusia mai are nevoie de 30 de ani pentru a ocupa Donbasul ucrainean

Președintele american Donald Trump (stânga), președintele rus Vladimir Putin (dreapta). Colaj DCNews/Iulia Horovei. Sursa foto: Agerpres

În ciuda declarațiilor Kremlinului despre o „victorie inevitabilă” în războiul împotriva Ucrianei, Armata rusă este practic blocată pe front. După cum arată The New York Times, trupele ruse încă nu pot rezolva marea problemă asupra realizării unui progres major pe teren în contextul dominării dronelor pe câmpul de luptă.  

Publicația americană scrie că deși Putin încearcă să îl convingă pe președintele Donald Trump că victoria rusă în Ucraina e inevitabilă, situația de pe front arată contrariul, iar după succesele înregistrate de ruși la finalul anului trecut, în acest moment avansul s-a blocat complet. Mai mult, există unele sectoare în care rușii au pierdut teren. 

Dacă ar fi să calculăm strict pe ritmul de avans din acest an, Rusia mai are nevoie de 30 de ani să ocupe tot Donbasul ucrainean

Conform estimărilor NYT, dacă ritmul de avansare pe care Rusia l-a atins în acest an se menține, aceasta va avea nevoie de mai mult de trei decenii pentru a ocupa complet Donbasul, exact condiția cerută insistent de ruși pentru încheierea războiului.

Trebuie însă să menționăm că aceste calcule nu au o relevanță foarte mare iar dinamica războiului le poate schimba. Această încetinire ar putea fi de asemenea temporară și să fie legată de factorul sezonier, în contextul în care trupele ruse se intră de obicei în ofensivă vara, datorită vremii mai bune și vegetației mai dense, care oferă o mai bună acoperire împotriva dronelor.

Totodată, oficialii ucraineni au avertizat recent că trupele ruse se pregătesc pentru noi operațiuni ofensive și au intensificat activitatea de-a lungul întregii linii a frontului.

Dar, trebuie amintit că Rusia va intra în această fază a ofensivei cu probleme serioase.  În special, în acest an, forțele ruse au pierdut accesul la rețeaua Starlink.

Vremurile în care rușii străpungeau în masă frontul cu tehnică grea a trecut. Dronele forțează Moscova să se adapteze

Rușii vor fi nevoiți să identifice o soluție pentru a realiza breșe majore pe un front saturat de drone, iar NYT remarcă că vremurile în care rușii străpungeau în masă frontul cu blindate par de domeniul trecutului.

„Acum, confruntarea dintre Kiev și Moscova se reduce tot mai mult la dezvoltarea unor drone mai performante și a unor mijloace de protecție mai eficiente împotriva acestora. În anumite sectoare ale frontului, Ucraina a obținut un avantaj în ultimele luni datorită dezvoltării rapide a tehnologiilor, producției și tacticii. Dar Rusia încearcă activ să prindă din urmă Ucraina, creând structuri de drone la o scară mai mare după lansarea unității de elită numită Rubikon”, scrie publicația americană.

Încetinirea ritmului de avansare al Rusiei în acest an este confirmată de trei organizații care monitorizează situația de pe front. E vorba de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), Black Bird Group și DeepState.

Conform estimărilor publicațiilor ruse Mediazona și Meduza, până la sfârșitul anului trecut, aproximativ 352.000 de soldați ruși au murit în război. Aceasta depășește de peste șase ori numărul militarilor americani care au murit în timpul războiului din Vietnam.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele