UPDATE: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea precizează că nu există pericolul de extindere a flăcărilor izbucnite pe suprafaţa de zece hectare cu stuf şi vegetaţie uscată la cetatea Histria.
Știrea inițială:
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea intervin, miercuri seară, pentru stingerea unui incendiu iscat pe o suprafaţă de circa 10 hectare cu stuf şi vegetaţie uscată, în apropierea cetăţii Histria. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Staţia Midia, cu 11 pompieri.
Accesul în zonă este îngreunat din cauza vegetaţiei abundente şi a zonelor mlăştinoase, pompierii fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos.
Conform ultimelor informaţii furnizate de ISU, la locul producerii incendiului a rămas o singură autospecială, focul fiind stins de pe aproximativ nouă hectare. De asemenea, potrivit reprezentanţilor ISU, incendiul ar fi fost provocat intenţionat.