PRO TV transmite primul film al seriei Singur acasă, sâmbătă, 6 decembrie
Magia sărbătorilor începe oficial la PRO TV. Postul va difuza sâmbătă, 6 decembrie, primul film al celebrei serii Singur acasă, producția care a devenit tradiție în aproape toate casele românilor. Lansat în 1990, filmul continuă să fie unul dintre cele mai îndrăgite titluri de Crăciun din istoria cinematografiei.
Citește și: Când vine Moș Nicolae. Data când copiii găsesc cadouri în ghetuțe
Când este Singur acasă 2 la TV?
Continuarea aventurilor lui Kevin McCallister, Singur acasă 2: Pierdut în New York, va fi difuzată de PRO TV duminică, 7 decembrie, la o zi după primul film.
35 de ani de la lansarea primului film Singur acasă
Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la premiera legendarului film Home Alone, lansat în 1990. În peste trei decenii, pelicula s-a transformat într-un fenomen global și într-un simbol al sezonului de iarnă. În România, difuzarea sa anuală a devenit o tradiție de familie, așteptată cu entuziasm de copii și adulți deopotrivă.