DCNews Stiri Cine este noul lider POT în Parlament, Răzvan-Mirel Chiriță

Cine este noul lider POT în Parlament, Răzvan-Mirel Chiriță

Deputatul POT, Răzvan-Mirel Chiriță Sursa foto: Facebook

Deputatul Răzvan-Mirel Chiriță a fost desemnat, miercuri, 5 noiembrie, lider al grupului parlamentar POT de la Camera Deputaților.

Anunțul a fost făcut în plenul Camerei Deputaților de Anamaria Gavrilă, cea care a deținut această funcție până acum și care va deveni vicelider al grupului: „Aș vrea să anunț desemnarea domnului Răzvan Mirel Chiriță în funcția de lider al grupului parlamentar POT. Îi mulțumesc lui Răzvan, a luat această responsabilitate. Noi am pregătit acest grup de la zero pentru un partid nou, în ultimele 10 luni. Eu mă voi ocupa în continuare de extinderea partidului în țară”, a spus ea, potrivit Agerpres.

Ce promite deputatul după preluarea funcției

„Astăzi preiau cu onoare rolul de lider al grupului parlamentar POT din Camera Deputaților, o responsabilitate pe care o accept cu încredere și determinare. Sunt pregătit să duc mai departe acest proiect în Parlament, cu responsabilitate și dedicare, și să îi reprezint pe cei care cred în noi”, a scris deputatul pe rețelele de socializare.

El i-a mulțumit președintei POT, Anamaria Gavrilă, „pentru încrederea acordată și colegilor mei pentru implicarea lor constantă. În ultimele peste zece luni, am construit împreună un grup parlamentar funcțional, capabil să demonstreze că o generație nouă în politică poate lucra serios, transparent și cu rezultate reale pentru oameni”.

„Suntem un partid tânăr, dar am arătat deja că știm să susținem cu fermitate ceea ce credem că este corect pentru societate. Misiunea noastră rămâne aceeași: să demonstrăm că oameni noi, motivați și onești pot produce schimbare reală și pot livra rezultate în beneficiul direct al cetățenilor. Această etapă are loc într-un moment de evoluție pentru POT. Partidul își consolidează prezența și deschide un nou sediu central într-o zonă vibrantă, în apropiere de Cișmigiu, un spațiu care respiră energie antreprenorială, colaborare și inovație. Este locul potrivit pentru un partid nou, construit pe curaj și spirit civic. Am intrat în politică pentru a contribui la o schimbare reală, iar astăzi fac un pas important în această direcție. Mulțumesc tuturor celor care ne sunt alături în acest demers. Continuăm împreună!”, a mai scris Chiriță.

Deputatul ales în circumscriptia electorală nr. 42 București a avut până în prezent 6 luări de cuvânt în plen, dintre care 2 au fost declarații politice, a inițiat 33 de propuneri legislative și un proiect de hotărâre, a adresat o întrebare sau interpelare și a inițiat 7 moțiuni, potrivit informațiilor Camerei Deputaților.

Declarație de avere

Potrivit declarației de avere din 20 ianuarie 2025, deputatul deține împreună cu familia un teren intravilan de 400 m² în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov, dobândit prin contract de donație, titular fiind Chirita Michael-Andrei, și o casă de locuit de 109 m² în aceeași localitate, dobândită tot prin contract de donație.

În ultimele 12 luni, acesta a înstrăinat un autoturism în valoare de 38.000 RON, un teren intravilan de 196.065 RON și un apartament de 471.000 RON.

Activele financiare ale deputatului includ mai multe conturi curente și depozite la diferite bănci, care însumează aproximativ 54.000 RON, precum și un împrumut acordat Asociației PROVILEGIO în valoare de 100.000 RON. Datoriile sale se ridică la 21.600 RON (contract 2022, scadent 2025) și 407.522 RON (contract 2021, scadent 2025), ambele la Garanti Bank. Veniturile obținute în ultimul an fiscal de Răzvan-Mirel Chiriță au fost indemnizația de deputat în valoare de 2.700 RON de la Camera Deputaților, salariul de 6.078 RON de la Solutions Line SRL și salariul de 26.296 RON de la Solutions Line Import-Export SRL. 

Trimis în judecată pentru afaceri în pandemie: Măști vândute la suprapreț

În timpul pandemiei de COVID-19, Răzvan-Mirel Chiriță, în calitate de unic asociat și administrator al S.C. Solutions Line S.R.L., a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Conform anchetei, în aprilie 2020, acesta ar fi încheiat cu Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Slatina un acord cadru și două contracte subsecvente pentru achiziția de materiale sanitare la prețuri supraevaluate, de până la patru ori mai mari decât valorile reale, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 2,5 milioane de lei.

Potrivit DNA, aceste contracte ar fi fost realizate prin ocolirea procedurilor legale, inclusiv prin delegarea atribuțiilor de încheiere a contractelor către D.A.P., modificarea înregistrărilor electronice și copierea integrală a ofertei S.C. Solutions Line în documentele de achiziție publică, inclusiv cu greșelile de ortografie. Ancheta a evidențiat implicarea mai multor funcționari publici din Primăria Slatina, care ar fi facilitat astfel derularea contractelor la prețuri supraevaluate. Procurorii au dispus, în 2023, trimiterea în judecată în stare de libertate a lui Răzvan-Mirel Chiriță, alături de alte șase persoane și de S.C. Solutions Line S.R.L.

La 5 martie 2025, Tribunalul București a decis că nu are competența să judece dosarul 6385/3/2023/a1 pentru unii dintre inculpați, printre care și Răzvan-Mirel Chiriță, și a transmis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procesul continuă, instanța competentă urmând să judece acuzațiile de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri, iar inculpații beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele