Ion Iliescu conducea CFSN, structura provizorie care preluase puterea, după fuga și execuția cuplului Ceaușescu. Au trecut 36 de ani și o zi, ar mai putea discursul fostului președinte să fie folosit de unul dintre liderii de azi ai României, cu mici modificări la îndemână pentru orice utilizator de Chatgpt?
”Odată cu intrarea în noul an, dorim să păşim într-o nouă etapă a procesului revoluţionar, menţinând în continuare vigilenţa împotriva tuturor celor care ar încerca să împiedice procesul de renaştere al ţării – trebuie să ne concentrăm spre obiectivele constructive ale Revoluţiei”, spunea Ion Iliescu. Dacă înlocuim Revoluție cu Reformă, ce ar mai trebui schimbat, ca textul să fie preluat într-o postare a lui Fritz sau Miruță, pe Facebook? Nimic. Și, să nu uităm, titlul unei cărți scrise de Ion Iliescu chiar acesta e (Revoluție și reformă, Editura Enciclopedică, 1994).
”Au fost anulate prevederi care încorsetau activitatea unităţilor economice. Este primul pas spre înlăturarea centralismului excesiv şi un început de descentralizare”, anunța Iliescu, în discursul de Anul Nou 1990. Astăzi, guvernul Bolojan e acuzat de centralism, de exemplu, iar descentralizarea o temă invocată de mai partide, candidați etc.
”Au fost luate măsuri concrete pentru îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu alimente, energie, căldură. A fost redus tariful energiei electrice livrate populaţiei şi urmează reducerea celui de gaze naturale (la 1 leu/m cub)”, promitea președintele CFSN, luni, 31 decembrie 1990. În urmă cu două zile, ministrul Bogdan Ivan dădea asigurări că prețul gazelor nu va crește după liberalizare, în aprilie 2026. Despre plafonare, mai trebuie amintit?
”Au fost sistate exporturile de alimente şi se livrează către unităţile comerciale stocurile existente în întreprinderile industriale alimentare, uşoare şi altor ramuri producătoare de bunuri de consum. S-a prevăzut realizarea unor importuri de bunuri de consum”, preciza Ion Iliescu, în 1990. Privim rafturile supermarketurilor și nu putem să-l contrazicem. Așa e și după 36 de ani.
”S-a hotărât sistarea unor lucrări de investiţii costisitoare promovate la indicaţia fostului dictator : amenajarea râului Argeş, sistemul hidrotehnic Dunăre – Jiu – Argeş, construirea zonei libere în Portul Constanţa, Centrala termoelectrică Anina. La acestea se adaugă multe alte obiective din minerit, metalurgie, chimie care se vor sista, urmând să se analizeze eficienţa lor”, anunța Ion Iliescu, în 1990. Obiective la zi, în 2026, pe agenda unor partide politice și a zeci de ong-uri.
”Situaţia moştenită de la vechiul regim – în economie şi în viaţa socială – este grea. În perioada următoare vom avea de escaladat numeroase greutăţi pentru a însănătoşi economia. Va trebui să muncim cu încordare, uniţi pentru a asigura înfrîngerea tuturor greutăţilor, reconstrucţia şi propăşirea economiei naţionale”. O fi președintele Dan, o fi premierul Bolojan? Nu, e Ion Iliescu, în mesajul de Anul Nou 1990.
”În viaţa internaţională, România se va afirma cu demnitate, ca promotoare a ideilor de pace şi colaborare internaţională. Ne vom respecta toate obligaţiile internaţionale atât faţă de vecini, cât şi faţă de tratatele şi organizaţiile internaţionale din care facem parte. Totodată, vom promova o largă deschidere spre lume, înlăturând toate îngrădirile impuse de vechiul regim, dezvoltând activ colaborarea, în primul rînd cu ţările europene, dar şi cu restul statelor lumii”.
Ghiciți cine și când a spus asta.