DCNews Stiri Ce spune Merz despre starea de sănătate a președintelui Trump

Ce spune Merz despre starea de sănătate a președintelui Trump

Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Agerpres

Cancelarul german Friedrich Merz a respins miercuri îndoielile cu privire la capacitatea preşedintelui american Donald Trump de a conduce ţara, în condiţiile în care zvonuri continuă să circule în legătură cu starea de sănătate a liderului în vârstă de 79 de ani, relatează dpa şi Agerpres. 

"Pe baza întâlnirilor mele cu preşedintele Trump, nu am niciun motiv să mă îndoiesc de starea sa de sănătate", a declarat Merz, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin, răspunzând întrebării unui jurnalist.

"Am impresia că, da, este pe deplin capabil să îşi îndeplinească atribuţiile. Nu am nicio informaţie că lucrurile ar putea să stea altfel", a adăugat cancelarul german, în vârstă de 70 de ani.

VEZI ȘI: Încotro se îndreaptă lumea și cât de mare e pericolul de război în Europa. Avertismentul prof. dr. Mihai Manea / video

Sănătatea lui Trump, subiect intens dezbătut

În pofida asigurărilor repetate date de Casa Albă, sănătatea lui Trump rămâne un subiect frecvent de dezbatere, existând întrebări legate de faptul dacă preşedintele prezintă semne normale de îmbătrânire, simptome ale unui şef de stat
suprasolicitat sau ceva mai grav.

Vânătăi pe mâna sa, acoperite în mod evident cu machiaj, au fost observate la evenimente publice. Trump a atribuit semnele creşterii dozelor de aspirină, în timp ce purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat anterior că acestea au fost cauzate de strângerile de mână frecvente.

Imagini publicate în presă l-a arătat recent pe Trump închizând ochii în timpul apariţiilor publice, dar preşedintele a respins afirmaţiile conform cărora ar fi adormit, spunând că se odihnea sau că era plictisit.

Un raport publicat miercuri de Politico, care citează diplomaţi sub rezerva anonimatului, afirmă că premierul slovac Robert Fico a fost "şocat" de starea mintală a lui Trump, după o întâlnire pe care a avut-o cu acesta la proprietatea preşedintelui din Mar-a-Lago, în Florida.

Fico a negat că ar fi spus acest lucru şi a acuzat Politico de informaţii false.

"Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a văzut nimic, nu există martori, dar cu toate acestea, nimic nu a împiedicat portalul Politico să publice minciuni", a scris Robert Fico pe Facebook.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele