Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit despre necesarul zilnic de calciu și a explicat că acesta poate fi asigurat prin consumul a trei porții de lactate.
„Câți dintre voi știu ce înseamnă DZL? Ei bine, este vorba de doza zilnică de lapte. Avem nevoie să consumăm zilnic trei porții de lactate ca să aducem în organism un gram de calciu. Fiecare porție are 300 mg.
De ce are corpul nostru nevoie de un gram de calciu zilnic? Deoarece cu calciul neutralizăm toată aciditatea din organism și dacă nu aducem din alimentație un gram de calciu în fiecare zi, corpul nostru o să-l ia din oase și facem osteoporoză. Așa că în fiecare zi trei porții de lactate, fiecare cu câte 300 de mg de calciu ca să acoperim acest gram de calciu.
O porție de lactate înseamnă un pahar de lapte dulce sau un pahar de sana, chefir, lapte bătut sau un iaurt. Tot 300 mg de calciu avem într-o brânzică proaspătă sau într-o bucățică de 50 g de telemea sau într-o bucățică de 30 g de cașcaval.
Porție de lactate înseamnă și două linguri de parmezan care conțin tot 300 mg de calciu. Deci oricare dintre astea vă place înseamnă o porție de calciu și cu trei porții de lactate acoperim gramul de care are nevoie organismul.
DZL - trei produse lactate zilnic pentru sănătatea oaselor și sănătatea noastră în general”, a spus Mihaela Bilic în videoclipul postat pe pagina de Facebook.
VEZI ȘI: Cum să incluzi Omega 3 în dietă: Două variante de meniu, recomandate de Mihaela Bilic
Alte alimente bogate în calciu
Potrivit Mihaelei Bilic, calciul poate fi obținut și din alte alimente, precum ouă, sardine, pâine, nuci și soia.
„În afară de lapte, există calciu și în alte alimente. O porție de calciu “nelactat” înseamnă:
un ou
jumătate conservă de sardine (cu tot cu oase)
100 g pâine (4 felii)
100 g oleaginoase (migdale, nuci)
300 g boabe de soia
2 l apă minerală
Indiferent de sursa din care provine, nu uitați să consumați zilnic 3 porții de calciu! Iar dacă este calciu din lapte, cu atât mai bine!”, a mai scris Mihaela Bilic pe pagina de Facebook.
Video: