DCNews Stiri Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 decembrie 2020

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 decembrie 2020

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 decembrie 2020. Pe data de 16 decembrie, este prăznuit Sfântul Proroc Agheu.

Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament . Numele "Agheu“ înseamnă "sărbătoare“, "cel ce sărbătoreşte“ sau "cel ce este sărbătorit“.  Acesta s-a născut în Babilon, în timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani înainte de Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Tânăr fiind, a mers la Ierusalim îndemnând pe Zorobabel şi pe losua preotul să reconstruiască Templul Domnului, prorocind că noul Templu va avea o cinste mai mare decât a avut Templul ridicat de Solomon: "Şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), aceasta pentru că Mântuitorul Hristos avea să intre în acest nou Templu.

Sfântul Proroc Agheu încă din timpul vieţii sale a putut vedea ridicarea părţi din Templul ridicat de Zorobabel.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri