În cadrul duplexului România TV - DC News, difuzat vineri de la ora 13:00, analistul politic Bogdan Chirieac a evidențiat faptul că România e pe „granița de est a NATO, unde suntem în contact cu frontiera ucraineană, intens atacată de Federația Rusă, și nu avem capacitate de intervenție pe un timp atât de scurt și pe o distanță atât de scurtă“.
„Frontiera între cele două state e de câteva sute de metri, adică lățimea Dunării. Se poate întâmpla ca drone să mai scape, inclusiv prin deturnare electronică - că totuși nu cred că a fost un atac deliberat al Federației Ruse, deși nu știm asta. Până acum nu a fost o chestiune atât de dramatică precum la Galați. Au mai fost în Delta Dunării, dar nu am avut victime. Acum avem și victime“, a punctat analistul politic.
România trebuie să cumpere sisteme anti-dronă și anti-aeriene
De asemenea, Bogdan Chirieac a precizat că România are nevoie urgentă să achiziționeze sisteme anti-dronă și să-și apere cetățenii în fața mijloacelor de atac moderne.
„Trebuie să ne înzestrăm cu sisteme anti-dronă și sisteme anti-aeriene. Or, Armata Română, neavând un plan, căci nu cred că au un plan de apărare a țării, a cumpărat tancuri. În acest moment, tancurile sunt o armă pe cale de dispariție pe câmpurile de luptă“, a punctat analistul politic, adăugând că acest lucru s-a văzut în războiul din Ucraina.
În privința sistemelor de apărare pe care România le deține, Bogdan Chirieac a precizat că acestea nu pot vedea dronele care zboară la altitudini joase, iar incidente similare pot să apară oricând.
„Așa-zisul sistem pe sub radar se referă la drone care vin la altitudine foarte joasă, de câteva zeci de metri, unde radarul nu poate fi utilizat. Astfel de sisteme nu pot acoperi 100% din teritoriu. Cel mai performant stat din lume în acest domeniu, Israelul, nu reușește să acopere 100% din rachetele și dronele care se trag asupra lui. Cea mai bună soluție ar fi încheierea războiului, dar nu se va întâmpla curând acest lucru“
„O singură dronă a deviat și aia ne-a lovit. Aici 100% e procentul de impact cu teritoriul României. Nu au venit 100 de drone, am dat jos 99 și ne-a lovit una. Nu! Una singură a venit și aia ne-a lovit!“, a punctat analistul politic.
CITEȘTE ȘI - Dronă căzută la Galaţi. Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT / video. UPDATE: Ședința s-a încheiat
Bogdan Chirieac: Ministrul Apărării, spre cinstea sa, a vorbit cu Mark Rutte
În ciuda faptului că România s-a angajat pentru mai multe Programe SAFE, Bogdan Chirieac a precizat că au fost semnate contracte pentru echipamente de care nu aveam nevoie. Acesta a lăudat activitatea ministrului Apărării, Radu Miruță, din ultimele ore.
„Următorul mesaj Ro-Alert la Galați, la Tulcea, la Brăila, va fi un dezastru pentru locuitori. Nu vor putea să mai doarmă noaptea. România a făcut ceea ce trebuie, trecând peste faptul că Armata României nu ne poate apăra. Militarii români au fost viteji și ne-au ajutat cu integrarea în NATO, fiind pe câmpurile de luptă și teatrele de operare din Irak și Afganistan. Acum, gradul de înzestrare al Armatei Române nu permite apărarea țării.
Ministrul Apărării, spre cinstea sa, a vorbit cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, care a dat un mesaj fără echivoc de sprijin total din partea Alianței. De asemenea, ambasadorul SUA la NATO a dat un mesaj fără precedent și a spus că „America va apăra fiecare centimetru al țărilor NATO“, deci este un mesaj de încurajare certă, se invocă Articolul 4 privind consultările între membrii Alianței, așa cum s-a întâmplat și în Polonia, lovită de ruși. Atât putem. Apropierea de Ucraina este profund periculoasă în acest moment.
Acordul SAFE s-a făcut în funcție de ce a vrut domnul Bolojan și s-au pus echipamente de care nu aveam nevoie, dar în zonă vor fi deplasate mai multe echipamente de apărare anti-aeriană, militarii trebuie pregătiți. Pe termen scurt și mediu nu vor fi îmbunătățiri semnificative în țara noastră“, a precizat Bogdan Chirieac.
Bogdan Chirieac, semn de întrebare după incidentul din Galați
Nu în ultimul rând, Bogdan Chirieac a ridicat un semn de întrebare privitoare la incidentul de la Galați, ținând cont de anumite mișcări pe plan extern ale Rusiei de ieri.
„Tehnic, fizic, este foarte complicat să tragi asupra unei drone. În plus, poate nu este un accident. Ieri, ambasadorul Rusiei la București s-a deplasat la Ministerul Afacerilor Externe - sper că l-a înțeles cineva ce a spus - cerând ca Ambasada României la Kiev să fie evacuată, fiindcă urmează un atac cumplit asupra Kievului. Toate statele UE au primit aceeași avertisment și au spus că nu evacuează Ambasada.
Răspunsul lui Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe din Rusia, a fost: „Înseamnă că aveți prea mulți diplomați!“ În noaptea după aceste declarații a avut loc atacul de la Galați. Poate fi și acesta un semnal, că prea era plină de încărcătură explozivă și a lovit în centrul Galațiului“, a mai zis, în duplexul România TV - DC News, analistul politic Bogdan Chirieac.
Ce poate face România
Bogdan Chirieac a declarat că România nu poate asigura o protecție completă împotriva dronelor, din cauza proximității față de conflictul din Ucraina și a limitărilor tehnice și operaționale. El a susținut că interceptarea dronelor este dificilă, inclusiv pentru avioanele F-16 și elicoptere, și a afirmat că România are nevoie de un plan de apărare mai bine structurat.
„Furia e mare, frica este la fel. Este normal. România nu e în război. Nu poți sută la sută să asiguri securitatea, deoarece este prea aproape granița cu Ucraina.
Ce se poate face? Drona nu poate fi doborâtă deasupra teritoriilor locuite fiindcă riști să provoci daune mai mari. De asemenea, nu pot fi puse, ca în Israel, lângă fiecare bloc câte o baterie antiaeriană.
Este evident că Armata Română nu are suficient antrenament pentru a doborî astfel de drone deasupra zonelor nelocuite. E vorba de reacții de câteva secunde.
Nu văd ce pot face avioanele F-16 fiindcă ele circulă cu viteză mult mai mare decât drona. Drona zboară cu 150-200 km/h, avionul cu reacție zboară cu 600-800 km/h, cel puțin. Deci trece mult mai repede avionul decât poți să interceptezi drona.
Ei au ridicat și un elicopter. Elicopterul poate să zboare mai aproape de viteza dronei, dar probabil că sistemele nu sunt puse la punct.
Cred că România trebuie să-și facă în mod real un plan de apărare. Nu avem un plan de apărare”, a mai zis, în duplexul România TV - DC News, analistul politic Bogdan Chirieac.