Blocul Naţional Sindical solicită viitorului Guvern să adopte măsuri concrete pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale.
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită viitorului Guvern să transforme obiectivele europene privind reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale în măsuri concrete, finanţate şi monitorizate, în condiţiile în care aproximativ 5,2 milioane de români se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale.
"Pentru România obiectivele europene nu pot rămâne simple ţinte statistice. Ele trebuie transformate în politici publice care să producă rezultate vizibile în viaţa oamenilor. Combaterea sărăciei nu poate însemna doar măsuri punctuale de sprijin financiar. Este nevoie de locuri de muncă decente, venituri suficiente, servicii publice de calitate, locuinţe accesibile, energie la preţuri suportabile şi acces real la formare şi reconversie profesională", se arată în comunicat.
România are un nivel al vulnerabilităţii sociale mult peste media UE
"Pentru România, aceste obiective europene sunt deosebit de importante, pentru că ţara noastră porneşte de la niveluri de vulnerabilitate socială mult peste media Uniunii Europene. Potrivit datelor analizate în cadrul noii orientări europene privind implementarea Pilonului european al drepturilor sociale, aproximativ 27,9% dintre români se aflau în 2024 în risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă aproximativ 5,2 milioane de persoane", precizează organizaţia sindicală.
BNS atrage atenţia şi asupra impactului costului vieţii asupra gospodăriilor cu venituri reduse.
"Costul vieţii devine, de asemenea, o problemă socială majoră. Accesul la locuinţe, energie, alimente şi transport afectează în primul rând gospodăriile cu venituri mici. România este cu atât mai vulnerabilă cu cât porneşte de la un nivel ridicat al sărăciei şi al inegalităţilor", se menţionează în document.
În acest context, preşedintele BNS, Dumitru Costin, consideră că dezvoltarea economică trebuie însoţită de măsuri de protecţie socială.
"Nu putem vorbi despre competitivitate, dezvoltare şi modernizare dacă milioane de oameni nu reuşesc să îşi asigure un nivel de trai decent. România are nevoie de o politică economică în care creşterea economică şi protecţia socială să se susţină reciproc, nu să fie tratate ca obiective aflate în conflict", a declarat Dumitru Costin.
Organizaţia sindicală subliniază că noua agendă socială europeană va necesita adaptarea politicilor naţionale, inclusiv în domeniul ocupării şi al formării profesionale.
"Noua agendă europeană are implicaţii directe şi asupra politicilor naţionale. România va trebui să îşi calibreze politicile de ocupare, formare profesională, protecţie socială şi combatere a sărăciei astfel încât acestea să contribuie efectiv la obiectivele europene pentru 2030. În acelaşi timp, transformarea digitală şi inteligenţa artificială vor modifica profund piaţa muncii. Pentru România, aceasta înseamnă că politicile sociale trebuie să fie legate de politicile de dezvoltare economică: oamenii trebuie să aibă acces la competenţe noi, la reconversie profesională şi la oportunităţi reale de ocupare pe măsură ce economia se transformă", se arată în comunicat.
Fonduri europene care pot susţine măsurile de reducere a vulnerabilităţii sociale
BNS indică şi fondurile europene care pot susţine măsurile de reducere a vulnerabilităţii sociale.
"Fondul Social European Plus, Fondul pentru o Tranziţie Justă şi alte instrumente europene pot finanţa măsuri destinate reducerii vulnerabilităţii sociale, dezvoltării competenţelor, creşterii ocupării şi îmbunătăţirii accesului la servicii. România trebuie să folosească aceste resurse pentru rezultate care pot fi măsurate în viaţa de zi cu zi a oamenilor: mai multe locuri de muncă de calitate, venituri mai bune, competenţe mai bune, servicii publice mai eficiente, locuinţe accesibile şi reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale", susţin reprezentanţii BNS.
Blocul Naţional Sindical solicită viitorului Guvern să trateze implementarea Pilonului european al drepturilor sociale ca pe o componentă esenţială a dezvoltării economice şi să transforme obiectivele europene în măsuri concrete, finanţate, monitorizate şi evaluate.
La 22 iulie 2026, Comisia Europeană a adoptat o nouă comunicare privind Pilonul european al drepturilor sociale, prin care analizează progresele realizate în urma Planului de acţiune din 2021 şi stabileşte priorităţile pentru următoarea etapă.
Noua agendă europeană pune accent pe trei provocări: accesibilitatea şi costul vieţii, reducerea inegalităţilor şi valorificarea inteligenţei artificiale pentru viitorul muncii.
Pilonul european al drepturilor sociale cuprinde 20 de principii privind egalitatea de şanse, condiţiile de muncă, protecţia socială şi incluziunea.
Planul de acţiune european stabileşte trei obiective pentru 2030: o rată de ocupare de cel puţin 78% pentru persoanele cu vârste între 20 şi 64 de ani, participarea anuală la formare a cel puţin 60% dintre adulţi şi reducerea cu cel puţin 15 milioane a numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform Agerpres.