Poliția a declarat că ofițerii au răspuns la apeluri privind un atac major. „Ofițerii se află la fața locului unde mai multe persoane au fost împușcate, posibil cu multiple victime,” a scris Departamentul de Poliție din Birmingham într-o postare pe X (fostul Twitter).
Atacul armat a avut loc în zona Five Points South a orașului, se adaugă în postare.
Publicaţia ABC News din Birmingham, WBMA, a raportat că cel puțin patru persoane au fost ucise și zeci rănite în atacul armat. Cel puțin patru dintre răniți se află în stare critică, a declarat WBMA.
WBMA a mai informat că atacul a avut loc în jurul orei 23:00, sâmbătă seara, în aglomerata zonă Five Points South. Trei dintre cele patru victime au murit la fața locului, iar cea de-a patra a decedat la spital.
Anchetatorii au spus că nu au făcut arestări și cred că au fost implicați mai mulți atacatori. Poliția investighează dacă în atac a fost folosită o armă semiautomată echipată cu un dispozitiv cunoscut sub numele de "switch" – care permite trageri la o rată mai rapidă, potrivit WBMA.
Departamentul de Poliție din Birmingham a solicitat ajutorul FBI și ATF pentru investigarea cazului, a relatat WBMA. Autoritățile caută, de asemenea, informații din partea martorilor.
„Nu există resursă mai valoroasă decât publicul,” a declarat ofițerul de poliție din Birmingham, Truman Fitzgerald. „Vom face tot posibilul să descoperim, identificăm și prindem pe cei responsabili de atacul asupra oamenilor noștri în această dimineață.”