Anunț oficial făcut de Emil Boc în privința Prezidențialelor
Publicat pe 09 oct 2013, 14:36
Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut miercuri un anunț oficial cu privire la eventuala sa candidatură la alegerile prezidențiale din 2014. Fostul președinte PDL a transmis că nu se va înscrie în cursa internă din partid pentru nominalizarea unui candidat propriu. El a adăugat că soluţia pentru ca formaţiunile de dreapta să câştige alegerile în 2014 este să aibă un singur candidat.
Emil Boc susține că este nevoie de o dreaptă unită, care să învingă „stânga distrugătoare a statului de drept”.
„Nu mă înscriu în competiţia internă din PDL pentru Preşedinţie, avem treabă aici. Cred, însă, în actualul context, că dreapta are nevoie acum, mai mult ca niciodată, să fie unită sau să se unească cât mai repede, pentru că doar aşa va putea învinge stânga distrugătoare a statului de drept şi a locurilor de muncă din România”, a declarat fostul premier, citat de Mediafax.
Unificarea dreptei, cu cât mai repede, cu atât mai bine
„Cu cât se va face mai târziu această unificare a dreptei, cu atât se vor diminua şansele victoriei. De aceea, doar o dreaptă unită poate să bată stânga şi la următoarele alegeri, dar mai ales la alegerile prezidenţiale de anul viitor”, a completat Emil Boc.
„A merge cu mai mulţi candidaţi ar însemna o diminuare substanţială a şanselor de victorie. Dar o dreaptă unită poate câştiga şi România are nevoie de dreapta. Ne place, nu ne place, astea sunt soluţiile care s-au demonstrat în România că asigură supravieţuirea economică, cu efortul românilor, iar pentru consolidarea democraţiei avem nevoie de orientări de centru-dreapta şi nu de stânga, care are apucături de origine stalinisto-comuniste", a încheiat edilul de la Cluj-Napoca.
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Dominic Fritz: Ce excludem este o negociere formală cu AUR22.04.2026, 23:38
- Ciprian Ciucu: Nicușor Dan s-a folosit de Ilie Bolojan22.04.2026, 22:04
-
-
-
-
-
-
- Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare22.04.2026, 14:26
-
-
-
-
-
-
- Mutarea lui Sorin Grindeanu după consultările de la Cotroceni22.04.2026, 11:46
-
-
-
-
- Bolojan începe negocierile cu UDMR și minorități după ruptura cu PSD22.04.2026, 08:47
- Sorin Grindeanu se întâlnește astăzi cu sindicatele și patronatele22.04.2026, 08:21
-
-
-
-
- Cine va lua locul miniștilor PSD demisionari. Ilie Bolojan, precizări21.04.2026, 17:24
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Kelemen Hunor, primul mesaj după votul covârșitor al PSD20.04.2026, 23:04
-
-
-
-
-
-
-
- George Simion: AUR va depune propria moţiune de cenzură20.04.2026, 16:55
- Daniel Băluță: Astăzi am văzut o nouă față a primarului Ciucu20.04.2026, 16:48
-
-
-
-
-
-