Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis joi AGERPRES, în cursul lunii august, direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.326 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii ca fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice şi la unităţi de depozitare - alimentare, seminţe, legume fructe.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, dar şi a celor de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost acordate 147 de amenzi în cuantum de 876.300 de lei.
De asemenea, în cadrul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară, s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.