Într-un interviu acordat DC News și DefenseRomania, ambasadorul a lăudat calitatea inginerilor români. El a spus că parteneriatele solide dintre cele două țări au la bază echipe comune, investiții consistente și transfer de tehnologie, cu dezvoltare locală.
Cooperarea în zona de apărare
Industria de apărare este un obiectiv principal azi nu doar al Europei, dar și al României. Țara noastră are o oportunitate uriașă să își revitalizeze industria de apărare cu ajutorul Franței. Și avem multe exemple de succes. De exemplu achiziția comună de sisteme antiaeriene Mistral, achiziția elicopterelor navale H215M și multe altele.
„Ce ne puteți spune despre această cooperare bilaterală în zona de apărare și credeți că putem copia modelul altor povești de succes? Mă gândesc desigur la Renault - Dacia, care probabil e cea mai de succes poveste de după Revoluția română. Dar sunt multe alte exemple precum Carrefour, Auchan, Orange etc”, a întrebat jurnalistul Tudor Curtifan.
„Ați menționat toate aceste excelente companii. Le-am vizitat pe majoritatea, fie aici în București sau în alte părți ale României. Au planuri magnifice aici, birouri și sedii. Secretul, dar e mai degrabă o rețetă a succesului decât un secret, sunt echipele comune. Ei vin aici cu un număr mic de ingineri francezi sau manageri, cu investiții majore, cu tehnologii. Iar mai apoi se dezvoltă echipe comune, un spirit comun iar în cele din urmă întreaga dezvoltare se face aici. Spre exemplu Dacia - Renault e produsă 100% aici. Nu mai vin din Franța. Inclusiv designul, cercetarea, am vizitat acest centru unde inginerii proiectează mașinile viitorului. E absolut impresionant. Deci de la începutul procesului de proiectare și până când mașinile ies pe șosele de pe porțile fabricii e o poveste românească. O poveste franco-română. Suntem o companie comună, dar din anumită perspectivă poate fi văzută și ca o poveste românească căci întregul proces are loc aici. Iar toate celelalte companii pe care le-ați menționat fac același lucru.
Acum câteva zile am vizitat companii care lucrează cu Carrefour. Carrefour cumpără între 80% și 90% din produsele sale de aici din România! Rețeta e așadar de a veni aici și de a dezvolta ceva comun. Există mai multe proiecte de viitor pe care nu vreau să le menționez căci poate nu e momentul încă, dar ne propunem să construim și să producem aici. Să le producem aici, să le modernizăm, reparăm, să facem mentenanța aici. Ar fi nu doar un câștig financiar comun, dar am câștiga și timp și experiență. România are ingineri fantastici. Sunteți una din cele mai talentate țări din lume când vine vorba de studenți ingineri. Provocarea e să îi ținem aici, să nu plece în alte părți. Să o spunem direct, să ținem inginerii aici, ei fac lucruri fantastice.
Din acest motiv cooperăm în mai multe zone precum cercetare sau domeniul energetic. Cercetarea și industria sunt interconectate. Iar revenind la industria de apărare, România a avut o industrie puternică și competitivă în anii 1970-1980. O putem revitaliza destul de rapid. Nu neapărat ușor, dar rapid urmând modelul conceptului Renault - Dacia. Există deja locuri unde acest lucru se face parțial, în Brașov și în alte orașe.
Am menționat Brașovul căci e o chestiune specifică. Am vizitat locația. Nu e un proces dificil de a investi pentru că există deja o bază reală. Și există o dorință sinceră și o motivație din partea Franței. Multe companii franceze își doresc să investească în România din multe motive. Motive istorice, talentul inginerilor români, dimensiunea francofonă, ne înțelegem rapid. Suntem practiv veri latini. Iar aceste lucruri ajută foarte mult în procesul de a dezvolta lucruri împreună. Ne înțelegem și evităm dificultățile pe care le-am putea întâmpina în alte țări străine. Am fost în misiuni în mai multe state și uneori e nevoie de ore pentru a înțelege cealaltă parte. În România o facem într-un minut. E atât de ușor și de frumos în același timp”, a spus ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Nicolas Warnery, într-un interviu pentru DC News și DefenseRomania.