DCNews Stiri Social „Am trăit și trăim momente grele. Oamenii sunt necăjiți”. Primarul din Praid numește principala soluție care poate salva salina

„Am trăit și trăim momente grele. Oamenii sunt necăjiți”. Primarul din Praid numește principala soluție care poate salva salina

Sursa foto: Agerpres

Primarul comunei Praid, Nyágrus László, a vorbit despre momentele de cumpănă prin care trec locuitorii, după dezastrul produs la cel mai important obiectiv turistic din zonă, Salina Praid.

Acesta a subliniat impactul economic și social profund al crizei actuale, subliniind faptul că membrii comunității trebuie să fie solidari pentru salvarea turismului local.

Încercare de salvare a turismului local

Am trăit și trăim și acum momente grele. Această situație ne afectează foarte mult economia locală, socială. Nu numai în privința turismului, că știm că, dacă mergem mai departe, o mare parte din localnici se ocupă cu turismul, dar avem și alți operatori economici. Ne afectează foarte mult situația pe care o avem acum în Praid.

Oamenii sunt necăjiți în momentul de față. Cred că trebuie să fim uniți, în primul rând. Dacă nu suntem uniți, atunci va fi și mai grav în viitor. Asta-nseamnă că trebuie să fim mai uniți în privința turismului, trebuie să facem o strategie intermediară acum. Am început, cu ajutorul Consiliului Județean Harghita, cu Visit Harghita, să facem o scurtă strategie - promptă și exactă - pentru salvarea unei părți din turism”, a spus primarul comunei Praid, Nyágrus László, la Digi24. 

Citește și: Dezastru pentru peștii din apele contaminate cu sare din Salina Praid. Ministrul Mediului: Practic nu mai supraviețuiește aproape nimic. Este absolut îngrijorător

Primarul din Praid speră la unitate

Deși situația este una extrem de complicată, primarul s-a declarat încrezător, spunând că locuitorii vor trece peste această cumpănă doar prin unitate. Totodată, el a anunțat nu s-au înregistrat prăbușiri recente în mina veche a Salinei Praid și că lucrările esențiale sunt, în primul rând, devierea pârâului Corund, care reprezintă un pas crucial în salvarea zonei afectate.

„În privința Salinei, situația nu s-a agravat în ultimele ore. N-au fost prăbușiri la minele vechi. Acesta e un semn bun. De astăzi, mai exact, se vor începe lucrările de deviere a pârâului Corund. Vor fi activate și dronele subacvatice ca să știm exact ce se întâmplă în salină. 

Trebuie să fim încrezători și optimiști în situația pe care o avem acum, la Praid. Dacă nu avem o perspectivă pozitivă, atunci e foarte greu. Dar eu sunt încrezător în această privință. Mai întâi trebuie să așteptăm să vedem ce spun specialiștii, ce spun rezultatele pe care le vom avea în zilele următoare. 

Orice intervenție e bună pentru salvarea salinei, dar trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem la momentul de față. Devierea pârâului Corund e primul pas. Fără deviere, nu putem salva salina. Și să vedem ce rezultate concrete au specialiștii. Eu sunt încrezător. 

Casele locuitorilor sunt acum în siguranță. Ei au fost evacuați și sunt cazați la rude, la pensiuni și la casele de vacanță. Să vedem dacă specialiștii ne vor spune, astăzi sau mâine, că există speranțe ca oamenii să se întoarcă”, a mai declarat edilul.

Citește și: Râul Târnava Mică, contaminat cu sare de la Salina Praid. A fost declarată stare de alertă. Zeci de mii de locuitori, afectați

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele