Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic primar ORL, a vorbit despre alergiile de sezon și a explicat că schimbările climatice și poluarea au modificat tiparul alergiilor respiratorii.
Potrivit medicului, încălzirea globală a dus la apariția mai devreme a polenurilor și la prelungirea sezonului alergiilor până toamna târziu. De asemenea, poluarea urbană agravează simptomele alergice, iar schimbările din peisagistica urbană și introducerea arborilor din alte regiuni au crescut numărul polenurilor care pot provoca alergii.
„Aș vrea să subliniez că s-a schimbat puțin peisajul alergiilor din cauza încălzirii globale, pentru că s-a modificat puțin calendarul acestor înfloriri ale pomilor. Deci, dacă înainte știam că pomii înfloresc în aprilie-mai, acum, de foarte multe ori, în anii în care am avut ierni calde, polenurile de arbori timpurii au apărut la începutul lunii martie.
Apoi, cu această încălzire globală se prelungește foarte mult sezonul de polenuri, care poate începe la începutul lunii martie și poate să dureze până spre luna octombrie, când se termină polenul de ambrozie”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
A doua nuanță de gravitate este dată de poluare și este dovedită asocierea aceasta între alergenul respirator care fixează aceste particule microscopice pe care noi le inhalăm din poluarea urbană. Știți că sunt acele PM-uri, prescurtarea acestor particule microscopice, iar cele de 2,5, care sunt cele mai mici, pot vehicula alergenul până în alveola pulmonară și asta sporește și gravitatea alergiei și asocierea rinitei alergice și a alergiilor din sfera ORL cu astmul bronșic.
Nu în ultimul rând, peisagistica urbană s-a schimbat foarte tare și dacă înainte știam câțiva arbori caracteristici zonei geografice a meridianului pe care suntem, acum cu foarte mulți arbori de import care vin din alte regiuni geografice, a crescut și numărul de polenuri care pot să ne producă aceste alergii respiratorii”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
Anul 2026, fără schimbări majore în spectrul alergiilor
Prof. dr. Codruț Sarafoleanu a explicat că anul 2026 a fost unul atipic, dar fără schimbări semnificative în spectrul alergiilor. Potrivit acestuia, iarna mai lungă și primăvara mai rece au întârziat înflorirea pomilor și sezonul alergiilor a început în aprilie, spre deosebire de anii mai calzi când simptomele apăreau încă din martie.
„Anul acesta a fost un an atipic, nu aș spune că a fost un an care să arate ce înseamnă încălzirea globală. Chiar și acum sunt urme vagi ale iernii. S-a schimbat ceva în spectrul alergiilor?”, a întrebat acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu.
„Nu s-a schimbat! Aș merge mai departe spunând că anul acesta a fost un an normal pentru ceea ce suntem obișnuiți să trăim în România. A fost o iarnă un pic mai lungă și o primăvară mai ploioasă și mai friguroasă, motiv pentru care pomii au înflorit prin luna aprilie și sezonul de alergii respiratorii a debutat la începutul lunii aprilie, în perioada Paștelui, și continuă și acum, pentru că mai sunt încă niște pomi înfloriți.
Acestea sunt niște schimbări minore în raport cu ceea ce se întâmplă în ultima decadă când iernile au fost mai calde, și atunci pacienții alergici aveau primele manifestări sezoniere undeva la începutul lunii martie. Deci este doar un mic decalaj care ține de particularitatea respectivului an și în cazul nostru, 2026, un an cu o iarnă mai grea”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu la emisiunea „Academia de Sănătate”, de la DC News și DC Medical.
Video: