DCNews Stiri A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte în timpul regimului comunist din România

A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte în timpul regimului comunist din România

Actrița avea 57 de ani. Foto: Pixabay

Fostul diplomat român Mircea Răceanu a murit, la vârsta de 90 de ani, în statul Virginia, Statele Unite ale Americii.

Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte (20 iulie 1989) din timpul dictaturii comuniste. 

”S-a stins Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte (20 iulie 1989) din timpul dictaturii comuniste. La trei luni după sentință, Nicolae Ceaușescu îi comuta sentința la 20 de ani de închisoare.

Eliberat din închisoare la intervenția președintelui George H. Bush, transmisă prin ambasadorul american Alan Green Jr., se stabilește în Statele Unite. În 2002, președintele Ion Iliescu îl decora cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Comandor.

Îmi amintesc foarte bine ziua respectivă, așa cum îmi va fi imposibil să uit lungile noastre întâlniri washingtoniene.

Fostul diplomat nu a ținut să-și justifice acțiunile de subminare, din interior, a regimului comunist. Ce scria într-un text publicat în 2005 în România liberă suna, cum i-am spus atunci, ca un singur testament de care avea nevoie:

”Eu nu am nevoie de reparații. Istoria mi-a dat dreptate. N-am nimic pe conștiință. Pot spune că în toți acești ani am dormit liniștit”. Drum bun și odihnă liniștită, dragă Mircea”, a transmis scriitorul și publicistul Dinu Tudoran, pe o rețea socială, la moartea lui Mircea Răceanu.

Cine a fost Mircea Răceanu

Mircea Răceanu a fost un diplomat român și disident anticomunist, renumit mai ales pentru cazul său de spionaj din perioada regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Mircea Răceanu a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe al României, inclusiv în misiuni diplomatice în Statele Unite ale Americii. În anii ’80, Mihai Răceanu a fost acuzat de trădare și spionaj în favoarea Statelor Unite.  fiind arestat și condamnat la moarte în 1989, chiar înainte de căderea regimului comunist. La scurt timp, sentința i-a fost comutată la 20 de ani de închisoare.

După Revoluția din anul 1989, Mircea Răceanu a fost eliberat și apoi a trăit o perioadă în Statele Unite. Cazul lui Mircea Răceanu este considerat unul dintre cele mai celebre episoade de represiune politică contra diplomaților români în timpul comunismului.

Ce s-a întâmplat, după 1989, cu Mircea Răceanu

După Revoluția Română din anul 1989, a fost eliberat și a plecat în Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit la Washington. Mircea Răceanu a devenit cetățean american. După ani de controverse și procese îndelungate, în anul 2000, Curtea Supremă de Justiție a anulat definitiv condamnarea sa.

În anul 2002, Mircea Răceanu a fost decorat de președintele Ion Iliescu cu Ordinul Național „Pentru Merit”. Apoi, Mircea Răceanu a afirmat că acțiunile sale nu au fost de trădare, ci a încercat să submineze din interior regimul comunist.

Comentarii (1)

Vlad Tepes   •   25 Aprilie 2026   •   21:04

Sa ne bucuram, romani !
A murit unul dintre cei mai odiosi tradatori ai acestui neam !
El trebuia sa moara de mina unui roman nenorocit de el, nu de batrinete.
Partenerul strategic a mai demonstrat inca o data cit iubeste pe tradatori !!!

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele