Corneliu Costinescu, fost vicepreședinte al Federației Române de Fotbal și una dintre figurile importante ale fotbalului băcăuan, a murit joi, 1 octombrie, chiar în ziua în care împlinea 91 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acestuia.
„Cu profunda durere, familia anunță că astăzi chiar de ziua lui în care a împlinit 91 de ani, tatăl, bunicul și străbunicul nostru a plecat dintre noi. A avut o viață lungă, plină de oameni, amintiri și momente care vor rămane mereu cu noi.
A fost vicepreședinte al Federației Române de Fotbal, iar pentru foarte mulți a rămas, până la final "Domnul Președinte".
Astăzi nu spunem doar "La mulți ani" ci și rămas bun.
Odihneste-te în pace, Domnule Președinte.
Familia nu te va uita niciodată!
Va fi depus mâine la Cimitirul Central, iar stâlpii vor fi citiți la ora 17 30.
Slujba de înmormântare va fi duminică, 04.10.2026 la ora 11 30”, a transmis familia acestuia pe pagina de Facebook.
FRF a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați
FRF a transmis condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
„Federația Română de Fotbal exprimă profunda tristețe și regretul sincer la trecerea în neființă a lui Corneliu Costinescu, unul dintre cei mai longevivi și respectați conducători din fotbalul românesc, care a încetat din viață joi, 1 octombrie, chiar în ziua în care împlinea vârsta de 91 de ani”, a transmis Federația Română de Fotbal într-un comunicat de presă.
Corneliu Costinescu, o viață dedicată fotbalului românesc
Potrivit FRF, Corneliu Costinescu și-a dedicat întreaga viață fotbalului, atât ca antrenor, cât și ca administrator.
Acesta a condus Sport Club Bacău în perioada sa de glorie și a ocupat ulterior funcții importante în cadrul Asociației Județene de Fotbal Bacău și al Federației Române de Fotbal.
„Născut pe 1 octombrie 1935, Corneliu Costinescu și-a dedicat întreaga viață fotbalului autohton, având o carieră remarcabilă de antrenor și conducător. Drumul său a început în antrenorat: din 1965 a preluat formația Știința Bacău, pe care a reușit să o promoveze în doar patru ani din campionatul orășenesc până în Divizia B.
Ulterior, între octombrie 1974 și aprilie 1990, a condus Sport Club Bacău, perioadă de glorie în care echipa băcăuană a petrecut 15 sezoane consecutive în prima ligă, devenind o emblemă a fotbalului românesc. De-a lungul prestigioasei sale activități, a colaborat cu personalități uriașe ale sportului rege, printre care și Angelo Niculescu, legendarul selecționer al României de la Campionatul Mondial din 1970.
Aportul său la dezvoltarea fotbalului s-a extins și la nivel administrativ regional și național. Între 1991 și 2005 a ocupat funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Bacău, iar din 1993 până în 2005 a fost membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. În anul 2005 a fost ales vicepreședinte al FRF, continuându-și ulterior activitatea ca președinte al Comisiei de Fair-Play”, a transmis Federația Română de Fotbal într-un comunicat de presă.