Un nou-născut adus la spitalul Grigore Alexandrescu de la Maternitatea Giuleşti a murit, duminică, ridicând la şase bilanţul bebeluşilor morţi. Copilul se afla în stare critică, dependent de suportul ventilator. Directorul spitalului Gr. Alexandrescu, prof. dr. Dan Enescu, a declarat că bebeluşul decedat, la 27 de zile după incendiul de la Giuleşti, se afla într-o stare foarte gravă, prezentând leziuni foarte profunde şi foarte grave.
La Grigore Alexandrescu se află în continuare sub supraveghere medicală cinci victime ale tragediei de la Giuleşti.
După o lună de la tragedia produsă din lipsa cadrelor medicale, Guvernul a decis să deblocheze 3000 de posturi de medici, asistente şi infirmiere, la nivel naţional. Nu au fost date explicaţii care să lămurească de ce s-au putut debloca posturile după tragedie, dar nu înainte, aşa cum ceruseră miniştrii Sănătăţii şi în 2009 şi la începutul acestui an.