Protestul CNSLR-Frăţia s-a încheiat cu două ore şi jumătate mai devreme. Unii dintre sindicalişti, nemulţumiţi de acţiuni

Protestul CNSLR-Frăţia din Piaţa Victoriei s-a încheiat cu două ore şi jumătate mai devreme decât fusese programat, atât în urma incidentului, dar şi din cauză că oamenii erau obosiţi, o parte dintre sindicalişti declarându-se nemulţumiţi de acţiunea de miercuri.

Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a declarat că oamenii erau veniţi de dimineaţă şi erau obosiţi. "V-aş mai fi ţinut, dar cred că sunteţi obosiţi şi aţi stat o zi întreagă în soare. V-aţi sculat de dimineaţă şi aţi pornit la drum", le-a spus Marius Petcu sindicaliştilor. Acţiunea din Piaţa Victoriei s-a încheiat în jurul orei 16.30, deşi era programată până la ora 19.00, protestarii plecând pe Kiseleff spre autocarele parcate în zona Muzeul Ţăranului Român.

Mulţi dintre manifestanţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care s-a desfăşurat acţiunea de miercuri, arătându-se convinşi că probeleme lor nu vor fi rezolvate. Mai mulţi protestari din Ocna Mureş (judeţul Alba) au apreciat că au venit degeaba, întrucât "nici măcar nu a venit cineva de la Executiv" ca să-i bage în seamă.

În legătură cu incindentul dintre protestari şi jandarmi, cei mai mulţi sindicalişti au fost convinşi că acesta a fost provocat de câţiva manifestanţi care, sătui de nepăsarea guvernanţilor, au încercat să foreţeze blocajele şi să intre în sediul Guvernului. Ei au spus că s-au enervat când jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, astfel că şi-au unit forţele pentru a dărâma gardurile de protecţie.

"Oricum vor ajunge la mâna noastră (guvernanţi - n.r.), pentru că noi îi tratăm pe ei. Ei vor avea nevoie de noi şi ar trebui să ştie asta", a spus unul dintre protestari.

O altă variantă lansată de manifestanţi a fost aceea potrivit căreia, înainte de incident a apărut o persoană cu o hârtiuţă în mână în care se spunea că liderii lor de sindicat sunt "mână-n mână cu clasa politică şi cu Executivul".

Unul dintre manifestanţi, care s-a prezentat drept liderul Sanitas Roşiori, de la Spitalul Municipal din Roşiori, Avram Dumitru, a spus că totul a pornit de la momentul în care jandarmii au făcut uz de gaze lacrimogene.

"Nu era cazul să fim trataţi aşa. Nu aveau voie să folosească împotriva noastră gazele lacrimogene, noi cei care, în fiecare zi, stăm ore în şir la căpătâiul bolnavilor pentru a le salva viaţa. Nu aveau voie să folosească gaze lacromogene pentru că sunt em nemulţumiţi că ne-au redus salariile, că nu avem cu ce să lucrăm şi că de multe ori ne este ruşine să ne uităm în ochii bolnavilor. Nu aveau voie să folosească gaze lacrimogene împotriva oamenilor în halate albe întrucât de ani de zile noi suntem cei care prin eforturi personale încercăm să-i ţinem pe români în viaţă", a spus Avram Dumitru.

"S-au speriat de noi, le era frică că o să-l omorâm pe Boc şi atunci jandarmii ne-au atacat cu gaze lacrimogene", a mai spus liderul de sindicat din Roşiori.

La ora transmiterii acestei ştiri, se curăţă ultimele obiecte - sticle, steaguri - aruncate de manifestanţi, pentru a se putea relua traficul.

Ioana Preda, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că traficul rutier a fost reluat în faţa Guvernului, pe un singur sens, pe ruta Piaţa Romană-Piaţa Victoriei-Bulevardul Aviatorilor.

De asemenea, s-a reluat circulaţia şi pe Bulevardul Aviatorilor. la finalul protestului circulaţia rutioeră a fost reluată pe toate arterele din zona Palatului Victoriei, rămânâd închis doar Bulevardul Kiseleff, unde sunt parcate autobuzele care îi vor prelua pe protestatari.

În Piaţa Victoriei a avut loc un incident, după ce protestatarii au încercat să forţeze barajul de protecţie pentru a ajunge la Guvern şi au aruncat cu sticle de plastic şi cu ouă spre sediul Executivului.

Între manifestaţi şi jandarmii veniţi să îi oprească a avut loc o altercaţie. În zona gardurilor de protecţie au venit mai multe echipaje de jandarmi, care au reuşit să îi ţină pe protestatari în zona amenajată pentru miting.

Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i opri pe protestatari.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat că protestatarii au încercat să forţeze barajul de protecţie din zona amenajată pentru miting, dar au fost opriţi de forţele de ordine. El a precizat că niciun protestatar sau jandarm nu a fost rănit în timpul busculadei.

El a susţinut că oamenii sunt instigaţi verbal de la tribună de către persoane care le-au spus să forţeze barajul de protecţie. Militaru a adăugat că protestarii aruncă în jandarmi cu bannere, sticle cu apă şi chiar pietre.

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a făcut apel la protestatari să se liniştească şi să continue paşnic mitingul, dar aceştia aruncă în continuare cu apă şi cu sticle goale spre jandarmii veniţi să îi oprească.

În timpul mitingului din Piaţa Victoriei protestatarii au schimbat dansul pinguinului cu Hora Unirii şi au ţinut un moment de reculegere "în aşteptarea decesului premierului".

Liderul CNSLR Frăţia i-a transmis premierului că ar trebui să îl doară, "pentru că uneori tăcerea este mai dureroasă".

Petcu l-a avertizat pe premier că toţi cetăţenii vor pleca din ţară în căutarea unui trai mai bun dacă Guvernul nu încetează cu măsurile de austeritate.

Protestatarii şi-au strigat în cor nemulţumirile şi cererile, pornind de la solicitarea unui salariu minim pe economie atât în sectorul bugetar cât şi în cel privat de 750 de lei, stoparea disponibilizărilor, nemodificarea Codului Muncii şi renunţarea la anularea contractelor colective de muncă.

Delegaţii ale protestarilor au fost la discuţii, la Ministerul Muncii, cu ministrul Ioan Botiş, însă acestea s-au încheiat fără niciun rezultat înainte ca protestarii să plece spre sediul Guvernului.

Mitingul a fost deschis la ora 12.00 de sindicaliştii de la Sanitas. La ora 13.00 li s-au alăturat şi cei din federaţiile membre ale CNSLR-Frăţia. La acţiune au mai participă sindicalişti de la FSLI Petrom, din Aviaţie, CFR, sindicate ale şoferilor, din învăţământ şi funcţionari publici.

La protest au participat sindicaliştii atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe.

La ora 14.00, oamenii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, în drum oprindu-se la Ministerul Muncii, aruncând cu ouă şi covrigi spre sediul instituţiei. (Mediafax)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel