La Sâmbăta de Sus, timpul pare că s-a oprit în loc, liniștea este desprinsă dintr-o altă lume, iar divinitatea se simte puternic.
Este greu de povestit cum este la Sâmbăta de Sus fără să vorbim în clișee. Se poate considera pe bună dreptate că ai ajuns pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. Atunci când taci se aude doar natura într-o muzicalitate extraordinară. Ciripitul păsărilor, izvoarele repezi de munte, pădurile și muntele fac din Sâmbăta de Sus o minune de loc, un loc pentru Paște.
De ce vin oamenii la Sâmbăta de Sus
Oamenii vin la Sâmbăta de Sus nu doar pentru relaxare, ci și pentru turismul religios. La poalele Făgărașului găsești un loc de liniște și pace pentru suflet. Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus a fost de-a lungul timpului o punte de legătură pentru credincioșii de-o parte și alta a Carpaților. Ctitoria poartă numele marelui voievod-martir al creștinătății și a fost ridicată acum mai bine de 300 de ani. Acolo a fost stareț, timp de patru ani, părintele Arsenie Boca, considerat de mulți dintre credincioșii creștini ortodocși "Sfântul Ardealului".
Portretul Regelui Mihai în biserică
La Sâmbăta de Sus, în biserica veche a mănăstirii, exista unul dintre foarte puținele portrete al regelui Mihai I al Romaniei într-un lăcaș de cult. Acum biserica se află în revonovare și este închisă pentru vizitare.
Apa vindecătoare a părintelui Arsenie Boca
La locul în care apa nu-și schimbă proprietățile, la fel ca agheasma, vin oameni din toate colțurile țării. Nu este prea mare înghesuială pentru că oamenii nu știu de izvor, dar sunt români care vin cu portbagajul plin cu sticle de 5 litri pentru a lua minunea acasă. Alții, care nu vin pregătiți cu sticle, preferă să se spele cu apa pe față și să spună o rugăciune. Sau să-și facă o fotografie.
"Complexul turistic Sâmbăta de Sus". În fapt, o serie de cabane și vile clădite în jurul sfântului lăcaș
În locul unde în urmă cu ani buni pășunau animalele, acum se află cabane și vile extrem de frumoase. L-am întrebat pe proprietarul unei astfel de căsuțe cum de s-au ridicat atâtea construcții într-un loc pitoresc - e adevărat, dar unde nu există niciun magazin universal.
"Turiștii vin aici pentru mănăstire și pentru munte. Deocamdată este liniște. Dacă vrei să vii aici vara trebuie să faci rezervare cu o lună înainte. Vara întâi se umple hotelurile și apoi căsuțele noastre. Asta arată și puterea banului. De Paște, Crăciun și alte sărbptori, vine multă lume. Noi avem rezervată căsuță pentru Paște încă de pe 15 ianuarie", ne-a spus un localnic de la Pensiunea Craiul Munților.
"Acum câțiva ani erau doar vreo două căsuțe vechi, de lemn, dincolo de râu. Cam din 2000 încolo, oamenii au început să cumpere terenuri. Încet, încet, lumea s-a apucat să contruiască vile. Toate terenurile de jur împrejur sunt date. Dacă vrei să cumperi o parcelă, trebuie să o cumperi de la cineva, altfel nu există, nu mai sunt terenuri libere. Mulți nu s-au apucat să construiască. Sunt trasate drumurile, știu vecinii, dar îi știu stricptic. Încă nu au venit să construiască. S-a construit puternic până la boomul imobiliar, în 2008 cam până în 2011, apoi a stagnat tot. De vreo doi-tre ani, iar a început să se construiască, dar nu așa haotic. Mai degrabă, au început finisările", ne-a mai povestit.
Întrebat de ce vin oamenii la Sâmbata de Sus, acesta ne-a spus: "Harul divin al mănăstirii, atracția pentru zona pitorească, muntele, toate acestea îi atrag pe oameni. Este și o pârtie de ski care a funcționat o săptămână pentru că atâta a fost zăpadă. Aer curat, liniște. Oameni care au venit pentru prima dată aici mi-au spus: 'nu știam de această zonă. Noi mergeam la Bran. Aici e liniște; prea multă liniște, dar asta căutam".
"De câțiva ani a început pelerinajul la Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Noi suntem cam la jumătatea distanței pentru oamenii care locuiesc în sudul țării. De obicei, la întoarcerea de la Prislop, oamenii mai rămân o zi și aici mai ales că părintele a fost stareț la mănăstire", ne-a mai spus localnicul.
Chilia lui Arsenie Boca
Tot la Sâmbata de Sus se află și chilia părintelui Arsenie Boca, doar că puțini se încumetă să ajungă până acolo. Dacă nu ești prieten al muntelui și nici nu dispui de câteva ore bune de mers pe jos, mai bine nu te încumeți până acolo.
Săpată în stânca muntelui, deasupra unei prăpastii adânci de peste o sută de metri, locul sfânt pare că pluteşte la graniţa dintre cer şi pământ.
[citeste si]
Sâmbătă de Sus, ca aprope cele câteva mii de sate din Ardeal, este aşezat pe un râu care îşi are izvorul în vârful Moldoveanu. Aici au trăit Brâncovenii şi neamurile lor, ei fiind cei care au clădit cele două bisericii din localitate, Mănăstirea Brâncoveanu din zona turistică, castelul din localitate. Satul Sâmbătă de Sus apare menţionat documentar la 20 ianuarie 1437. La 3 aprilie 2003, satul Sâmbătă de Sus a devenit reşedinţa noii comune Sâmbătă de Sus, care s-a separat de comuna Voila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu