Liderii din Egipt, Israel şi Emirate au avut o reuniune la Sharm el-Sheikh, axată pe energie şi securitate alimentară.
La Sharm el-Sheikh a avut loc o reuniune între liderii din Egipt, Israel şi Emirate, axată pe energie şi securitate alimentară. Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a găzduit marţi o întrevedere cu premierul israelian Naftali Bennett şi cu liderul de facto al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed, potrivit Preşedinţiei egiptene, informează Agerpres, citând AFP.
Această întrevedere s-a axat în special pe probleme de "energie şi securitate alimentară" în contextul războiului din Ucraina, a afirmat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei egiptene, Bassam Radi.
Ţările petroliere din Golf, printre care EAU, rezistă presiunilor occidentale pentru a spori producţia şi a frâna creşterea preţurilor la ţiţei provocată de invazia rusă în Ucraina.
Egiptul, care importă 85% din grâul său şi 73% din uleiul său de floarea soarelui din Ucraina şi din Rusia, resimte din plin creşterea puternică a preţurilor la cereale şi la petrol generată de invazia rusă asupra ţării vecine.
Această întrevedere tripartită este prima de acest gen care reuneşte aceşti trei lideri. Egiptul este prima ţară arabă care a semnat în 1979 un tratat de pace cu Israelul, punând capăt stării de război între aceste două ţări vecine. Emiratele Arabe Unite, monarhie petrolieră din Golf, şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020.
Întâlnirea intervine pe fondul discuţiilor de la Viena pe tema programului nuclear iranian, impactul unui potenţial acord fiind evaluat de Israel şi mai multe ţări arabe, precum Egipt şi EAU.
Statul evreu priveşte critic un posibil acord internaţional privind programul nuclear al Iranului, inamicul său numărul unu, Naftali Bennett denunţând dorinţa de a semna un acord "aproape cu orice preţ".
Iranul şi Statele Unite negociază de 11 luni la Viena relansarea textului încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri pentru a garanta că nu va exista niciodată o bombă atomică iraniană. Acordul este muribund de când americanii l-au părăsit în 2018 şi au reintrodus sancţiuni care sufocă economia Iranului, determinând Republica Islamică să renunţe la restricţiile cheie asupra programului său nuclear.
Statele Unite au afirmat miercurea trecută că un compromis este "aproape", în special după mai multe semnale pozitive, printre care eliberarea a doi cetăţeni britanici de origine iraniană reţinuţi în Iran de câţiva ani.
Teheranul dă asigurări că mai sunt doar "două probleme" de rezolvat cu Washingtonul: "garanţiile economice", care ar proteja Iranul de sancţiuni internaţionale, şi disputa privind Gărzile Revoluţionare. Iranul cere retragerea lor de pe lista neagră americană, potrivit unei surse apropiate dosarului. Israelul, cu Statele Unite principal aliat, a cerut vineri Washingtonului să menţină această organizaţie pe lista neagră.
Săptămâna trecută, o delegaţie israeliană a efectuat o vizită în Egipt pentru a se întâlni cu demnitari egipteni. Israelul a anunţat deschiderea unei legături aeriene directe între Tel Aviv şi Sharm el-Sheikh cu începere din aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu