Răsturnare de situație în cazul judecătoarei Carmen Mladen. Aceasta a afirmat că, în urmă cu aproximativ doi ani, a fost violată de denunţătorul ei, Matei Catrinoiu, pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-şi prejudicia imaginea publică, potrivit motivării la arestarea preventivă a magistratului.
"Astfel, dacă iniţial inculpata a afirmat că în urmă cu aproximativ 2 ani de zile a fost victima unui viol din partea părţii vătămate pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-şi prejudicia imaginea publică şi a continuat să întreţină relaţii sexuale cu acesta, obligată fiind pentru că acesta o ameninţa că-i va spune soţului de relaţia extraconjugală şi-i va afecta cariera, ulterior tot inculpata este cea care afirmă că partea vătămată C M era cel care o căuta, inclusiv la Piteşti, unde aceasta se afla la o conferinţă, în ideea de a nu face plângere penală şi să afle despre aspectele susmenţionate soţia acestuia, judecător la Judecătoria Târgu Jiu", se menţionează în motivare.
Susţinerile sale sunt însă contrazise de materialul probator administrat în cauză, potrivit căruia inculpata este cea care a chemat-o pe partea vătămată la Piteşti, în realizarea rezoluţiei infracţionale, subliniază magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) care au decis, joi, arestarea preventivă a judecătoarei şi a complicelui acesteia, Ionel Stoian.
"În ziua de 29.05.2012, cei doi (Catrinoiu şi Mladen - n.r.) s-au întâlnit, împrejurare în care inculpata i-a pus în vedere părţii vătămate că, până la data de 01.06.2012, trebuie să-i remită suma de 5.000 euro, pentru că, în caz contrar, vor fi date publicităţii fotografii cu cei doi din perioada relaţiei pe care au avut-o, situaţie în care ea va fi nevoită să depună o plângere împotriva lui Catrinoiu Matei, pentru a fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol", mai notează judecătorii, în motivare.
Relevantă în acest sens, se arată în motivare, este o discuţie din dosarul de urmărire penală, interceptată în mediu ambiental la 7 iunie 2012, cu şase zile înainte ca judecătoarea să fie ridicată de DNA, în urma flagrantului organizat după ce a primit 5.000 de euro de la Catrinoiu.
"Mladen Elena Carmen: Deci pozele sunt la ei, le vor înlătura. Presiunile au fost foarte mari. M-au pus pe mine , cică să fac eu plângere….De fapt eu am fost o marionetă, pe tine te voiau să te distrugă. Înţelegi?
C M: Eu am făcut rost de suma asta de cinci mii de euro….
Mladen Elena Carmen: Aş! Păi, ştiu că este…na!………..
C M: Păi, păi...eu spusei, le dăm banii şi rămânem cu beleaua în continuare. Tu ascultă…
Mladen Elena Carmen: Nu rămânem cu nicio belea. Deci absolut îţi garantez, sub nicio formă nu este nicio belea. Deci nu este nicio belea. Ce vrei să-ţi fac, să-ţi dau în scris?".
Judecătorii CAB spun că astfel se constată, contrar susţinerilor inculpatei, că relaţiile dintre părţi nu erau conflictuale şi tensionate, urmare prezumtivului viol, ci, dimpotrivă, amicale, cordiale, ba chiar familiale.
Cine este Mateiu Catrinoiu
Avocatul Matei Catrinoiu, candidat la şefia Consiliului Local Gorj din partea PNŢCD, este persoana şantajată de judecătoarea Mladen şi, totodată, denunţătorul acesteia şi al complicelui Ionel Stoian, ambii arestaţi preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei CAB de joi.
Catrinoiu, care a declarat că o cunoaşte pe judecătoare din 2010 şi că a avut cu aceasta o relaţie extraconjugală de două-trei luni, a fost şantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicităţii "fotografii compromiţătoare ce i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională", după cum se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă luată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu