Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, ar putea fi audiat de Parlament cu privire la „incidentul“ din 1 decembrie, când armata a prezentat onorul în faţa premierului, şi nu a preşedintelui Senatului, al doilea om în stat conform Constituţiei, a declarat, joi, Mircea Geoană, cel care ar fi trebuit să primească salutul militarilor.
„Sunt convins că la nivelul Senatului şi sunt convins că şi la nivelul Apărării Naţionale va exista o astfel de nevoie de clarificări şi sunt convins că domnul ministru Oprea, pentru că, până la urmă Ministerul Apărării este cel care execută astfel de evenimente, va trebui să ne explice unde s-a întrerupt lanţul de comandă obişnuit la un astfel de ceremonial şi acolo să avem mai multă claritate cu privire la modul în care s-a respectat sau nu s-a respectat legea“, a declarat preşedintele Senatului, citat de Mediafax.
Geoană şi-a exprimat dorinţa ca presa să trateze acest subiect „fără nume şi prenume ale actorilor care ocupă aceste poziţii“, menţionând că opinia publică şi presa ar fi tentate să se uite la acest subiect ca între Geoană şi Băsescu. „Este preşedintele României, este preşedintele Senatului şi primul-ministru al Guvernului României. Ieri nu a fost vorba de Traian Băsescu, de Mircea Geoană şi Emil Boc, ci de preşedinte, preşedintele Senatului, al doilea om în stat, şi primul-ministru, care este al patrulea om în stat“, a subliniat Mircea Geoană.
Mircea geoană se pregătise să primească onorul Armatei
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ştia de plecarea preşedintelui în Kazahstan, aşa că se pregătise ca de 1 decembrie să primească onorul militarilor prezenţi la Arcul de Triumf din Capitală. „Am fost informat la nivelul protocolului de la Preşedinţie către protocolul Senatului, instituţional. Am fost chiar pregătit pentru acest eveniment prin acel tip de reprezentare a dispozitivului şi a elementelor de protocol necesare şi, evident, ceva s-a întâmplat pentru că, iniţial, s-a mers pe o regulă normală, instituţională. Ceva a apărut între timp, acel ceva nu mă întrebaţi pe mine", a subliniat senatorul.
Preşedintele l-a delegat pe premier în urmă cu două zile să primească onorul la parada de 1 Decembrie, fiind chestiune de reprezentare şi nu de interimat, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, sugerând că informaţiile confuze vin din "zona" lui Geoană.
Citeşte şi:
Băsescu a pus armata să defileze pentru Boc de frică. Care sunt cele trei spaime ale preşedintelui
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu