Forța Civică se contrează cu B1 Tv

Arta-populara2
Arta-populara2

Forța Civică le dă un altfel de drept la replică celor de la B1 Tv.

Această acțiune s-a născut în urma atacului făcut de B1 Tv vizavi de mișcarea făcută de Organizația de Tineret și Studenți Forța Civică cu ocazia Halloween-ului, sărbătoarea care se celebrează pe data de 31 octombrie.

“Eu cred că trebuie să încercăm să primim Halloween-ul ca pe un copil adoptat. Îi iubim și pe ai noștri, dar asta nu ne împiedică să-l iubim și pe cel venit din altă parte. Dacă un eveniment e împrumutat și nu aparține culturii autohtone nu înseamnă automat că e un lucru negativ. Nu ne diminuează în niciun caz sărbătorile naționale. Grâu la încolțit de Sf. Andrei tot vom pune. Suntem de acord că trebuie să ne valorificăm tradițiile și obiceiurile poporului român, dar să nu mergem atât de departe încât să le excludem și să le privim cu dezinteres pe cele care, încet încet, pătrund și la noi. Să nu uităm că suntem europeni cu suflet românesc!” a spus Amelia Boros, președinte la Organizația de Femei Forța Civică.

Pe data de 28 noiembrie va avea loc cea de-a doua acțiune de trezire a conștiinței naționale, ”Cei cu inima română”, acțiune adresată adulților. Sâmbăta trecută a avut loc o altă acțiune prin care organizația și-a arătat ”forța prin arta populară” la care au participat zeci de persoane, printre care și mulți copii.

FOTO: http://offc.ro/

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel