Custodele Coroanei, Margareta, a semnat marţi în ''Cartea Centenar'', o antologia de semnături ale unor personalităţi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta.
La eveniment a fost prezent principele Radu şi directorul general al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Tiberiu Rustoiu.
"În Anul Centenar am încercat să recreăm 'Cartea de Aur' a Serbărilor Unirii din 1929. Este o carte asemănătoare cu aceea, dar totuşi diferită. Am adăugat anumite amănunte tocmai pentru a-i reda o anumită personalitate încât să se individualizeze faţă de cea din 1929. Cartea este lucrată manual, hârtia este manuală, iar semnătura se va realiza cu un stilou unic realizat de către firma Poenari. Este un stilou realizat din lemnul gorunului lui Horea. Este unic, nu se mai face altul la fel. Avem promisiunea firmei respective şi va intra împreună cu cartea în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Pe 1 Decembrie 2018 va fi aşezată în Sala Unirii, alături de 'Cartea de Aur' a Serbărilor Unirii din 1929", a spus Rustoiu.
El a menţionat că, pe lângă stiloul cu care a semnat, Custodele Coroanei va primi încă unul, realizat din lemn de măslin.
"Noi am personalizat 101 stilouri, începând cu anul 1918, până în anul 2018. Desigur că pentru Casa Regală nu putea fi decât cel din 1922, când regii României Mari s-au încoronat la Alba Iulia", a arătat Rustoiu.
Cartea Centenar, proiect al Consiliului Județeal Alba
Antologia de semnături "Cartea Centenar" este un proiect al Consiliului Judeţean Alba, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, prin care se va realiza, în anul Centenarului, o a doua "Carte de Aur" a Serbărilor Unirii, o ediţie aniversară dedicată acestui eveniment. Cartea a fost realizată manual, fiecare pagină având un alt ornament.
Câte personalități au semnat
Potrivit directorului general al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Tiberiu Rustoiu, până în prezent, în "Cartea Centenar" au semnat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, patriarhul Daniel, arhiepiscopul Irineu de Alba Iulia, cardinalul Lucian, preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, procurorul general al României, Augustin Lazăr. Până în prezent cartea include aproape 20 de semnături.
"Se vor mai strânge încă aproape 20, până în 40 de semnături, apoi cartea se va închide", a precizat Rustoiu.
"Cartea de Aur" a Serbărilor Unirii, una dintre cele mai importante piese aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a fost concepută ca o operă de artă unică, realizată pentru marcarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. În această carte se regăsesc semnături precum cele ale Reginei Maria, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, copil fiind, la prima domnie, prim ministrul de atunci Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Pan Halippa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu