Mai multe sculpturi în piatră aparținând Muzeului Pietrei din Sângeru-Prahova, donație publică a poetului Lucian Avramescu, au fost răsturnate în noaptea de sâmbătă spre duminică, când realizatorul acestui obiectiv cultural era invitat la o emisiune a postului Antena 3, potrivit ampress.ro.
Muzeul Pietrei din Sângeru, în cadrul căruia sunt expuse peste o mie de lucrări în piatră cioplite de artiști țărani a fost parțial vandalizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, deși are și un tronson în afara împrejmuirii din zid care cuprinde unele piese. Având în vedere că una dintre pietrele răsturnate a fost rostogolită în șanțul șoselei, cu toate că are o greutate apreciabilă, există suspiciuni că incidentul nu a fost provocat doar de un singur om.
Casa poetului se află situată între sediul poliției și primărie, aceasta din urmă făcând parte practic din același corp de clădiri, fiind donată „obștii satului” de bunicul realizatorului acestui obiectiv cultural. „Am aflat de la una din persoanele care se ocupă de muzeu și gospodăria mea cât lipsesc din Sângeru despre isprava petrecută noaptea trecută. N-am, din câte știu, dușmani. Poate dușmani ai prestației mele jurnalistice”, a declarat Lucian Avramescu. „Interesant este că la miezul nopții mă aflam la emisiunea Panorama a Oanei Stănciulescu de la Antena 3 unde mi-am exprimat opțiuni legate de isprăvile de campanie ale arendașului din Dealul Cotrocenilor. Mă bate gândul că a fost un avertisment, știut fiind că iubesc acest muzeu pe care-l dăruiesc satului meu, intrarea e liberă, nu face rău nimănui. E ori un gest teribilist al unor zmintiți, ori un avertisment pentru convingerile mele jurnalistice”, a adăugat poetul.
Șeful postului de poliție, Marian Minea, declară că speră să-i identifice pe cei care se fac vinovați: „Au apărut niște tineri – nu din localitate – care, în noaptea trecută au fost avertizați de noi pentru tulburări ale liniștii publice. Vom studia și înregistrările camerei de supraveghere de la primărie. Sculpturile n-au fost sparte, ci doar dărâmate și aruncate în șanț”, a explicat Minea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu