Scenele s-au petrecut în timp ce avionul zbura deasupra Oceanului Indian, a anunțat marți compania low-cost Jetstar. ”Am avut o aeronavă care s-a întors la Denpasar (n.red. Aeroportul din Bali) noaptea trecută, după ce un pasager turbulent a încercat să deschidă una dintre ușile avionului și a fost abuziv cu echipajul nostru”, a transmis compania aeriană.
Bătaie în avion. Pasagerul turbulent, luat în primire de autoritățile din Bali
S-a iscat o bătaie între pasagerul turbulent și o altă persoană din avion. La întoarcerea pe Aeroportul din Bali, pasagerul a fost scos din aeronavă de către autoritățile locale, a adăugat Jetstar. Conform unui clip care circulă pe rețelele sociale, o femeie aflată în spatele avionului a reușit să ridice mânerul ușii înainte cu scopul de a alerta echipajul, notează CNN.
Video
Conform informațiilor de pe site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24, s-a putut observa cum avionul s-a întors deasupra Oceanului Indian după aproximativ o oră de zbor.
Compania aeriană nu a spus exact câți pasageri și membri ai echipajului se aflau în aeronava care călătorea de la Bali, Indonezia către Melbourne, Australia.
Comportament inacceptabil
”Siguranța și bunăstarea clienților și a echipajului nostru este prioritatea noastră principală și le mulțumim pentru modul în care au reacționat la situație. Acest tip de comportament inacceptabil nu va fi tolerat niciodată pe zborurile noastre”, a adăugat compania aeriană în comunicat.