După incidentul în care fiica lui Victor Ponta nu a fost inclusă pe listele pentru repatriere în timpul operațiunii de întoarcere din Dubai spre România, iar fostul premier a acuzat intervenţia ministrului de externe, Oana Țoiu, Victor Ponta a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva Oanei Țoiu, susținând că decizia autorităților a fost discriminatorie și nejustificată față de minorul aflat în străinătate. Totodată, a anunțat că săptămâna viitoare intenționează să depună și o plângere penală la Parchetul General, ca urmare a aceluiasi incident.
"Prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Țoiu..."
Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Țoiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, și plângerea penală la Parchetul General.
Nu mai este vorba despre Irina. Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități americane din lume și, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Țoiu și nici nu va spune nicio hienă, focă sau „hering” userist că „s-a băgat în față”
Este vorba despre dorința mea ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de niște neoameni ajunși în funcții înalte, niște fanatici orbiți de ură și invidie! Este necesitatea pentru societate noastra sa ii sancționăm pe ticalosii care se luptă cu niște copii ca sa se răzbune pe parintii acestora!
Mai este un obiectiv important: să vedem dacă instituțiile statului își fac datoria legală sau au devenit total blocate de frică în fața propagandei useriste.
Toate elementele de fapt și legale sunt acum clare: legea prevede ce trebuie să facă reprezentanții MAE în cazul unui cetatean roman minor, neînsoțit, aflat într-o zonă de război. Avem atașată și lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum și lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate și în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoțeau minori. Instituțiile statului român trebuie să aplice legea sau să ne arate tuturor că miniștrii USR sunt deasupra legii, beneficiari ai protecției speciale oferite din afara României! Atât!
Eu am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene! Sunt convins că, în această bătălie, vor fi mulți oameni care ma vor sprijini! Pentru binele României si al copiilor romanilor", a postat Victor Ponta.