DCNews Stiri Internațional Un câine a salvat un copil din ghearele propriului tată. Acesta a încercat să-l sugrume

Un câine a salvat un copil din ghearele propriului tată. Acesta a încercat să-l sugrume

Foto: Unsplash

Minorul a reușit apoi să sune la 112, cerând ajutorul autorităților. În convorbirea cu operatorii, acesta a raportat că tatăl său încercase să-l sugrume, conform Fanpage.

După intervenția câinelui, tatăl, orbit de furie, a incendiat locuința și a fugit. La fața locului au ajuns Carabinierii din cadrul Nucleo Operativo e Radiomobile din San Lazzaro di Savena, însă nu i-au mai găsit nici pe tată, nici pe fiu. În schimb, au descoperit casa cuprinsă de flăcări și doi câini mari care rătăceau prin zonă.

Pompierii au fost chemați imediat și au reușit să stingă focul, împiedicând extinderea incendiului la locuințele din apropiere.

În paralel cu operațiunea de stingere a incendiului, carabinierii au aflat că minorul fusese salvat de echipajele de urgență 118 și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Deși vizibil șocat, băiatul se afla în stare generală bună.

În declarația sa, copilul a confirmat agresiunea și a povestit că viața i-a fost salvată doar datorită curajului câinelui, care a intervenit la timp.


Tatăl, arestat după ce s-a predat

În cele din urmă, bărbatul a reapărut și, conștient de gravitatea faptei, s-a predat la o secție de Carabinieri din Bologna. Acesta a recunoscut că și-a atacat fiul și că, într-un acces de furie, a incendiat casa.

După informarea procurorului de serviciu de la Parchetul din Bologna, tatăl a fost arestat și urmează să răspundă pentru faptele sale.

Cei doi câini ai familiei, dintre care unul a intervenit salvându-i viața copilului, au fost încredințați unui adăpost pentru animale. Autoritățile au subliniat rolul esențial pe care animalul l-a avut în prevenirea unei tragedii și au confirmat că minorul va primi sprijin psihologic.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele